Mihai Bendeac a ratat contractul cu Pro TV din cauza "apostolilor plimbăreți"

Actorul urma să facă parte din juriul emisiunii "Românii au talent", dar negocierile au eșuat. Într-o postare pe Facebook, Bendeac a spus că se ajunsese până în faza ședințelor foto cu membrii juriului: Andra, Andi Moisescu și Cabral.

Actorul a explicat pe pagina sa de Facebook că a fost sabotat de trustul Intact:

"Domnule Victor Ponta, vă mulţumesc pentru faptul că vă interesează subiectul libertăţii de expresie. Vă anunţ cu respect că eu şi familia mea suntem terorizaţi de un an de zile de către apostolii <<plimbăreţi>>. Iar publicului meu îi transmit că, într-adevăr, vara aceasta am negociat cu producătorii show-ului <<Românii au Talent>>, cei de la Prima TV având nobleţea de a-mi permite să fac asta considerând că merit să fac parte din acest juriu.

(Mulţumesc, domnule Burci). S-a ajuns chiar până în faza în care am realizat şi şedinţa foto alături de Andra, Andi şi Cabral. (Cărora nu am cuvinte să le mulțumesc pentru felul în care m-au primit). Însă, apostolii <<plimbăreţi>>, au trimis notificări postului Pro TV până în punctul în care oamenii s-au speriat şi proiectul a căzut. Asta-i condiţia artistului cu onoare în România dumneavoastră, domnule prim-ministru. Vă mulţumesc pentru înţelegere".

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
11 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod