Michael Douglas, despre mariajul cu Zeta-Jones

Actorul este optimist cu privire la viitorul relaţiei sale cu Catherine Zeta-Jones, a afirmat acesta în Las Vegas, unde a participat, alături de soţia lui, la un eveniment de promovare a celui mai recent film al său, "Last Vegas".
"Lucrurile merg grozav acum. Au fost suişuri şi coborâşuri", a declarat actorul în vârstă de 69 de ani, care a mai spus că intenţionează să se întâlnească la sfârşitul acestei săptămâni cu tatăl său, actorul Kirk Douglas, în vârstă de 95 de ani, informează revista People, citată de Mediafax.

În comedia "Last Vegas", Michael Douglas interpretează rolul unui bărbat care merge la Las Vegas, alături de câţiva prieteni apropiaţi, organizatorii unei petreceri a burlacilor de neuitat, înainte de căsătoria sa.

Filmul "Last Vegas", regizat de Jon Turteltaub, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 20 decembrie.

Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas au împreună doi copii, Dylan, în vârstă de 13 ani, şi Carys, în vârstă de 10 ani.

Cei doi actori, care au trecut în ultimele luni prin momente dificile, vor să acorde o nouă şansă mariajului lor, plănuind să petreacă Ziua Recunoştinţei împreună, ca o familie, în apartamentul lor din Bedford, New York.

Înainte de despărţirea lor din luna august, după 13 ani de căsnicie, ambele vedete au trecut prin perioade dificile.
Michael Douglas a urmat un tratament agresiv împotriva unui "cancer la gât", iar Catherine Zeta-Jones s-a internat într-o clinică specializată în tratarea persoanelor diagnosticate cu tulburare bipolară.

Săptămâna trecută, Michael Douglas a declarat că a minţit în legătură cu diagnosticul de cancer la gât, actorul american urmând de fapt un tratament împotriva cancerului la limbă.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod