"MasterChef": Picanteriile din viața Aidei Parașcan, dezvăluite de tabloide

Faptul că Aida Paraşcan a câştigat ediția din acest an a concursului "MasterChef" nu a reprezentat o surpriză pentru multă lume. Emisiunea a fost filmată în iarnă, iar presa a reuşit să afle cu câteva săptămâni înaintea difuzării finalei pe mâinile cui va intra premiul de 50.000 de euro. Aşa că tabloidele au avut timp berechet ca să-şi facă temele şi scormonească puţin prin viaţa câştigătoarei, doar-doar vor găsi ceva picant. Şi au avut cu ce să-şi umple paginile.
Fire nonconformistă, Aida Parașcan a luat viaţa în piept încă de la 17 ani, când a fugit de acasă pentru un bărbat cu care s-a căsătorit. Însă după ce a rămas însărcinată, soţul său a murit într-un accident de maşină, scrie ziarul Libertatea. Buzoianca în vârstă de 31 de ani şi-a crescut o vreme singură fetiţa, iar după un timp şi-a refăcut viaţa împreună cu un italian, cu care mai are doi copii. 

Potrivit site-ului wowbiz.ro, Aida trăieşte de zece ani în Italia şi a fost implicată într-un scandal cu iubitul ei. Mamă a trei copii, Gianina, Samuele şi Emilia, Aida l-a cunoscut pe S. (40 de ani) după ce s-a angajat la Trattoria S. Alessandro, din Riva del Garda. 

Proprietarul restaurantului la care a lucrat Aida până în 2012, italianul a fost acuzat făşiş, de iubita lui, că-şi neglijează familia, scrie site-ul citat. "Beţivule! Copiii au nevoie de un tată, nu de un nemernic care în ziua liberă bate la uşa chelnerişei şi se culcă cu ea! Sunt româncă, dar nu sunt fraieră! Distracţie plăcută! Nu meriţi respect!", i-a transmis ea pe internet.
În ciuda neînţelegirilor din toamna anului trecut, Aida şi S.
s-au împăcat şi au petrecut împreună Crăciunul şi Revelionul, scrie wowbiz.ro.

Aida Paraşcan a început să gătească la 14-15 ani, de nevoie, întrucât părinţii Aidei lucrau şi ea avea doi fraţi mai mici cărora trebuia să le gătească. Astfel, ea a învăţat să gătească singură, iar pe parcursul anilor şi-a perfecţionat îndemânarea. Îi place să mănânce sănătos şi găteşte numai cu ingrediente naturale. Ea le găteşte foarte des copiilor săi şi nu le dă aproape nimic din comerţ, notează site-ul masterchef.protv.ro.
 
 

Primul lucru la care s-a gândit după ce a aflat că este câştigătoarea concursului a fost să-şi anunţe soţul şi copiii, apoi a încercat să doarmă. A doua zi încă nu-i venea să creadă. "Am stat singură în cameră, uitându-mă la trofeu, şocată oarecum. Încă nu îmi venea să cred că eu sunt cu adevărat MasterChef 2013. Seara am sărbătorit finalul show-ului alături de toţi concurenţii, împreună cu echipa de producţie şi cu chefii.
O petrecere de neuitat, unde am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine şi în afara stresului din concurs"
, a povestit Aida într-un interviu pentru Libertatea.
 
 
Ea îşi doreşte să realizeze propria emisiune culinară, iar primul lucru pe care ar vrea să îl facă este să studieze şi să îşi îmbogăţească cunoştinţele din domeniul gastronomiei. "Apoi, vreau să scriu o carte de bucate, dar nu ceva clasic, ci mai diferit, în care să exprim ceea ce sunt şi ceea ce reprezintă bucătăria", a mărturisit ea.
 
 
Aida a dezvăluit şi ce planuri are cu premiul de 50.000 de euro: "Probabil, primul lucru pe care îl voi face va fi să îmbunătăţesc casa părinţilor mei. Voi plăti o parte din credit, apoi aş vrea să fac mai multe evenimente cu scop umanitar, pentru a-i ajuta pe copiii din mediul rural."
 
 
 
Aida Paraşcan, cel de-al doilea "MasterChef" al României, a fost desemnată câştigătoare de către cei trei juraţi în urma unei lupte strânse, în care s-a "duelat" în preparate cu Alex Hora (care s-a situat pe locul al doilea) şi Mihai Toader (locul al treilea), după ce Ana Rotaru, Maria Pop şi Nicuşor Coroamă au fost eliminaţi în urma primelor probe ale marii finale a celui de-al doilea sezon al show-ului de la Pro TV.
 
 
Aida a pregătit peşte cu sos de fenicul cu şofran, muşchi de porc marinat în ulei de măsline şi cu ierburi aromate, dar şi miel cu ceapă caramelizată şi oţet balsamic.
Alex a gătit muşchi de vită învelit în zucchini, cu sos de vişine cu ciuperci, ruladă cu legume şi sos bechamel, dar şi piept de raţă pe un pat de salată alpină.
 
 
 
Mihai a gătit foie gras, cu midii şi mere, dar şi miel cu varză caramelizată.
 
Titlul de "MasterChef" a fost primit de Aida, deoarece "farfuriile ei au fost impecabile", după cum au spus juraţii. 
 
 
Pe lângă faptul că a câştigat marele preiu, Aida a primit şi un curs de şase zile la Academia Barilla din Italia. De acelaşi curs va beneficia şi ocupantul locului al doilea, Alex Hora.

Foarte emoţionată, Aida a spus că ar vrea să plângă de fericire, dar nu are lacrimi. "Aş vrea să plâng de fericire şi n-am lacrimi. Sunt şocată!" a fost prima reacţie a Aidei. "Este minunat. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, este un şoc. Vă mulţumesc din suflet. Este o experienţă extraordinară, care m-a făcut să cresc ca om şi m-a învăţat multe în bucătărie (...) Cred că am reuşit să dovedesc că merit respect", a spus Aida.
 
 
"Aida este o luptătoare.
Un bărbat în piele de femeie. Cară oale mari, pline, îi dă pe alţii la o parte, lasă că fac eu"
, a lăudat-o Chef Cătălin Scărlătescu.



Foto: Pro TV


Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Mai 2013
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Dany pe 6 Iun 2013, 07:58
    Ei as...

    O persoana duplicitara si tenebroasa.Nu e genul de om cu prieteni. Neinstruita,neslefuita etc.Dar asa sunt toate ,,vedetele'' de la noi.

    0
    1

  • roxanalaptopnews pe 29 Mai 2013, 16:56
    Felicitari!

    Toti trecem prin momente grele in viata, cert e ca si-a meritat premiul din plin.

    14
    5

  • Elena Sofronie pe 29 Mai 2013, 16:37
    Felicitari AIDA!

    Va aduceti aminte momentul in care se alesesera 2 sefi de echipa pentru nu stiu ce proba si fiecare trebuia aleaga dintre concurentii ramasi in competitie si spre final, ramasese Aida? Mi-aduc aminte ca niciun sef nu o vroia in echipa lui. In fine, nu mai stiu care sef de echipa a ales-o, spunandu-i numele cu jumatate de gura. UITE CE FACUT IN FINALA COMPETITIEI. A DEMONSTRAT CE POATE DE UNA SINGURA. Felicitari AIDA! Sper sa-ti duci la indeplinire toate dorintele tale. Sigur se vor implini si ele. Depinde numai de tine. Fii increzatoare mereu, asa cum ai fost si in aceasta competitie. Esti o femeie puternica si un model pentru multe femei. Sa-ti traisca copilasii. Sa fiti sanatosi si fericiti. Meriti din plin. Mult succes!

    12
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod