Mădălina Ghenea, un nou iubit celebru? Românca, alături de Lewis Hamilton la Cannes - FOTO


Fotomodelul şi actriţa a participat alături de pilotul de Formula 1 la gala anuală organizată la Cannes de amfAR, o fundaţie americană care luptă contra SIDA, presa britanică speculând cu privire la relaţia care ar putea exista între cei doi.

Mădălina Ghenea, care joacă în lungmetrajul "Youth/ La giovinezza/", de Paolo Sorrentino, aflat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, şi pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton au fost fotografiaţi, stând alături, la aceeaşi masă, la gala amfAR, un cunoscut eveniment organizat anual în timpul festivalului.

Tabloidul britanic The Daily Mirror speculează pe marginea relaţiei care ar putea exista între Mădălina Ghenea şi Lewis Hamilton, având în vedere că în luna februarie pilotul britanic s-a despărţit de iubita lui, cântăreaţa Nicole Scherzinger, relatează agenţia Medifax.

"Lewis Hamilton se poate să fi găsit 'Formula' câştigătoare cu modelul român transformat în actriţă Mădălina Ghenea"
, se arată într-un articol publicat în Daily Mirror.

O fotografie cu Mădălina Ghenea şi Lewis Hamilton participând la gala amfAR a fost publicată şi pe contul de Twitter al pilotului britanic.

Cel mai mare eveniment de caritate şi monden din Europa, a 22-a gală "Cinema contra SIDA" organizată de amfAR, fundaţia înfiinţată de celebra Elizabeth Taylor, a reunit, joi seară, la hotelul Eden Roc din Cap d'Antibes numeroase celebrităţi, între care Sienna Miller, Jake Gyllenhaal, Diane Kruger, Michael Fassbender şi Marion Cotillard.

La ediţia din acest an a evenimentului a fost strânsă o sumă totală de peste 30 milioane de dolari. În cadrul galei o sculptură uriaşă de Jeff Koons, intitulată "Coloring Book", a fost vândută cu peste 13 milioane de dolari, potrivit site-ului evenimentului, relatează Mediafax.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod