Lady Gaga şi-a închis contul de Twitter

Cântăreaţa americană i-a surprins pe cei peste 39 milioane de fani ai săi, anunţând că a decis să-şi suspende "temporar" contul de pe Twitter.
Artista şi-a retras fotografia din profilul ei de pe această platformă de microblogging, înlocuind-o cu simbolul unui ou, şi a postat cu această ocazie un mesaj în care îşi anunţă fanii că va sta departe de Twitter pentru o perioadă nedeterminată, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de Mediafax.

"Această interfaţă a fost închisă temporar. Vă rugăm să reveniţi mai târziu pentru informaţii actualizate", se afirmă în acel mesaj.

Potrivit speculaţiilor din presa americană, Lady Gaga a ales această metodă inedită de comunicare pentru a-şi promova noul ei album de studio, "Artpop", sporind suspansul înainte de lansarea acestuia pe piaţă.

Cântăreaţa în vârstă de 27 de ani a şters totodată câteva mesaje postate pe Twitter în luna februarie - cu puţin timp înainte să-şi amâne mai multe concerte din turneul ei mondial "Born This Way" din cauza operaţiei suferite la şold.

Luna trecută, Lady Gaga a ocupat primul loc în topul Forbes al celor mai influenţi muzicieni din 2013, iar numărul uriaş de admiratori pe care artista îi are pe Twitter a contribuit decisiv la obţinerea acestei performanţe.

Lady Gaga a ocupat primul loc în acest top anual - alcătuit pe baza veniturilor obţinute, influenţei pe platformele de socializare şi a atenţiei de care se bucură din partea presei - graţie veniturilor de 168 de milioane de dolari obţinute de turneul "Born This Way" şi a prezenţei sale frecvente pe reţelele de socializare, notează Mediafax.
Artista americană are peste 39 milioane de followeri pe Twitter şi peste 57,9 milioane de fani pe Facebook.


Foto: AFP/Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Iulie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod