Kiss FM, radioul numărul 1 din România

A. G. Radio Holding este grupul radio numărul 1 din România, arată noul studiu de audiență, publicat luni, 19 ianuarie 2015. Peste trei milioane de români ascultă zilnic unul din posturile de radio A.G. Radio Holding – Kiss FM, Magic FM și Rock FM.
La nivel urban, A.G. Radio Holding este lider în targetul comercial, cu o cotă de piață de 20,5%.

Kiss FM își menține poziția în topul posturilor de radio din România, fiind în continuare cel mai ascultat post de radio la nivel național, cu 2.091.500 de ascultători. Kiss FM ocupă primul loc și pe segmentul comercial reprezentat de persoanele din categoria de vârstă 18 – 49 ani, cu 1.380.700 de ascultători și o cotă de piață de 13,3%. De asemenea, la nivel urban 11+, Kiss FM se află pe prima poziție, având un total de 1.292.600 de ascultători.

Magic FM ocupă locul trei în rândul radiourilor comerciale din București, cu un market share de 10,7% în targetul comercial.

Studiului Audienţei Radio (SAR) a fost realizat de institutele de cercetare IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK Romania în perioada 1 septembrie – 21 decembrie 2014.
În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti. Eşantionul are un volum de 9.442 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1,0%. În mediul urban s-au realizat 7.400 interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.042 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%).
20 Ianuarie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod