Kim Kardashian a publicat prima fotografie cu fiul său

Kim Kardashian a postat pe site-ul său prima fotografie cu băieţelul ei, Saint, în vârstă de trei luni. Bebeluşul a fost fotografiat dormind, cu mâinile deasupra capului, îmbrăcat într-un costumaş alb.
"Astăzi ar fi fost ziua tatălui meu. Ştiu că nu şi-ar fi dorit altceva mai mult pe lume decât să-şi cunoască nepoţii. Astfel că am vrut să împărtăşesc această fotografie a lui Saint cu voi toţi", a scris Kim în dreptul imaginii postate, potrivit eonline.com.

Kim Kardashian l-a născut pe Saint pe 5 decembrie 2015, iar la scurt timp a postat o imagine în care acesta se ţinea de mână cu sora sa mai mare, North. Acum este prima dată când vedeta a publicat o fotografie în care i se vede chipul micuţului.

Deşi a declarat că este foarte fericită că are doi copii minunaţi, Kim nu s-a ferit să vorbească despre cât de greu îi este să îi crească.
"Mă trezesc în fiecare dimineaţă la ora 4, buimacă, pentru a folosi pompa pentru sân şi mă ascund după dulapul fiicei mele. Dacă vede că m-am trezit şi m-am strecurat din patul ei începe imediat să plângă. Mama a spus mereu despre copii 'Unul este cât unul, dar doi sunt cât 20'. Nu am înţeles niciodată asta până acum", a declarat Kim pe blogul său.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • XYZ pe 23 Feb 2016, 13:40
    in

    Cra! Cra! Cra! Cra!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod