Kate Winslet se judecă cu tații

Actrița a anunţat că va da în judecată o organizaţie a taţilor din Marea Britanie, Fathers4Justice, care se pregăteşte să lanseze o reclamă în care actriţa britanică este criticată pentru faptul că s-a declarat împotriva împărţirii custodiei cu foştii ei soţi.
Deşi are trei copii cu trei soţi, Kate Winslet spune că aceştia nu "sunt aruncaţi" de la un părinte la celălalt.

"În cazul meu nu se aplică regula potrivit căreia copiii trebuie să locuiască 50% din timp cu mama şi 50% din timp cu tata - copiii mei locuiesc cu mine. Asta e tot" , a declarat actriţa britanică.

Declaraţia ei i-ar putea aduce însă un proces cu organizaţia Fathers4Justice, după ce actriţa a aflat că acest grup intenţionează să folosească numele ei într-o nouă campanie, notează agenția Mediafax.

Avocaţii lui Kate Winslet au ameninţat că vor da în judecată acest grup după ce au aflat că Fathers4Justice intenţionează să lanseze o reclamă în care o critică pe actriţă pentru faptul că aceasta ar fi sugerat că nu este de acord să împartă custodia cu foştii ei soţi.

Reclama conţine o fotografie a actriţei şi un comentariu despre declaraţia făcută de aceasta într-un interviu acordat revistei Vogue: "Kate, fiecare copil merită să îşi întâlnească tatăl cu ocazia acestui Crăciun".

Reprezentanţii organizaţiei Fathers4Justice au dezvăluit că au fost contactaţi deja şi de unul dintre foştii soţi ai actriţei, regizorul Sam Mendes.

"E nepotrivit ca această organizaţie să se folosească de familia mea şi de mine, în condiţiile în care ea nu cunoaşte nimic despre circumstanţele noastre personale.
Deşi sprijin pe deplin drepturile taţilor, pot să spun cu mare împăcare în suflet că acest subiect nu a reprezentat niciodată un motiv de îngrijorare pentru mine sau pentru fiul meu"
, a declarat Sam Mendes.

Avocaţii actriţei Kate Winslet au transmis grupului vizat o scrisoare, marţi, în care afirmă că acea reclamă, despre care Fathers4Justice spune că va fi lansată în curând, "este eronată şi profund defăimătoare".

Fathers4Justice spune că a fost de acord iniţial să amâne lansarea reclamei pentru a-i oferi actriţei în vârstă de 38 de ani timpul necesar pentru a confirma faptul că declaraţia ei a fost citată în mod corect.

Miercuri, aceeaşi organizaţie a spus că nu a primit niciun alt comentariu din partea actriţei şi va lansa acea campanie aşa cum era prevăzut, relatează Mediafax.

La începutul lunii decembrie, Kate Winslet a născut cel de-al treilea copil, un băieţel.
Bebeluşul este primul ei copil cu cel de-al treilea soţ, Ned RocknRoll.

Actriţa britanică are o fiică de 13 ani, Mia, din prima ei căsătorie, cu regizorul Jim Threapleton, şi un fiu în vârstă de nouă ani, Joe, din căsnicia ei cu regizorul Sam Mendes.

În interviul acordat revistei Vogue, Kate Winslet s-a apărat în faţa acuzaţiilor potrivit cărora copiii ei ar fi victimele divorţurilor sale.

"Oamenii îşi spun: «O, Doamne! Săracii copii! Cu siguranţă au trecut prin atât de multe lucruri grele». Dar cine spune asta? Copiii mei au locuit dintotdeauna cu mine. Nu fac naveta între cei doi părinţi, nu sunt aruncaţi încoace şi încolo şi nu sunt lăsaţi în grija bonelor. Asta nu s-a întâmplat niciodată. Copiii mei nu sunt aruncaţi înainte şi înapoi.
În cazul meu nu se aplică regula potrivit căreia copiii trebuie să locuiască 50% din timp cu mama şi 50% din timp cu tata - copiii mei locuiesc cu mine. Asta e tot!"
, declarase actriţa în acel interviu acordat revistei Vogue.

Nadine O'Connor, purtătoare de cuvânt a organizaţiei Fathers4Justice, a spus: "Conţinutul reclamei noastre este corect, echilibrat şi reflectă declaraţiile ei. Fathers4Justice nu a făcut niciun comentariu în reclama noastră despre aranjamentele din viaţa personală a lui Kate Winslet şi despre taţii copiilor ei".

În 2004, primul soţ al actriţei britanice, Jim Threapleton, a făcut o declaraţie publică în sprijinul acestei organizaţii, spunând că nu a văzut-o pe fiica lui, Mia, vreme de mai multe luni.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod