Jason Russell, arestat pentru că s-a masturbat pe stradă!

Actorul și activistul american a ieșit gol-pușcă în fața casei din San Diego, apoi a început să țipe și să facă gesturi cu conotații sexuale.

Actorul, regizorul și activistul american a ieșit gol-pușcă într-o intersecție din San Diego, apoi a început să țipe și să facă gesturi cu conotații sexuale.

Cunoscutul regizor al documentarului "Kony 2012", care a devenit un viral foarte urmărit pe YouTube, a fost arestat joi după ce a ieșit dezbrăcat pe stradă și a început să se comporte ca un maniac, alergând, țipând și masturbându-se.

Polițiștii l-au reținut sub codul de acțiune 5150, ceea ce înseamnă tulburări psihiatrice, astfel că autoritățile vor decide dacă el reprezintă un pericol pentru sine și pentru ceilalți, relatează site-ul tmz.com.

Jason Russell este implicat în coducerea organizației Invisible Children, care militează pentru arestarea dictatorului ugandez Joseph Kony, acuzat de crime împotriva umanității.

Russell a creat o campanie la nivel mondial de salvare a copiilor din această țară africană, iar documentarul pe care l-a produs, "Kony 2012", apreciat și la festivalurile de profil, a strâns peste 80 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Ben Keesey, un reprezentant al organizației Invisible Children, a declarat pentru TMZ că Russell suferă de epuizare, deshidratare și malnutriție, în urma efortului intens pe care l-a depus în campania sa de PR.

"El primește acum îngrijire medicală și încearcă să se refacă. Ultimele două săptămâni ne-au solicitat emoțional pe toți, în special pe Jason, iar această solicitare s-a manifestat prin incidentul regretabil", a spus Keesey.

"Patima cu care a lucrat Jason și munca lui au ajutat pe foarte mulți, iar noi suntem devastați să-l vedem că are probleme de sănătate. Îl vom iubi și îl vom susține mereu pe Jason și vă rugăm să respectați dreptul la intimitate al familiei în acest moment dificial", a mai spus acesta.

Potrivit TMZ, polițiștii au spus că nu-l vor pune sub acuzare pentru vreo infracțiune după incidentul de ieri. Ei vor recomanda un tratament psihiatric și îi vor aplica, probabil, o amendă. Codul de arestare 5150 le permite autorităților să-l țină internat până la trei zile, pentru a determina dacă el reprezintă un pericol, relatează tabloidul online american.

Polițiștii din San Diego au intervenit după ce au primit mai multer apeluri pe numărul de urgență 911 despre un bărbat dezbrăcat și sub influența alcoolului care a început să danseze și alerge într-o intersecție din centrul orașului, urlând și masturbându-se.

Până la sosirea agenților, actorul a apucat să vandalizeze câteva mașini. Potrivit unor surse citate de TMZ, actorul era sub influența "unor substanțe".

Russell este tatăl a doi copii și a declarat că vrea să mai aibă nouă copii. El este co-fondatorul organizației Invisible Children și regizorul ultra-viralului "Kony 2012", care poate fi vizionat aici.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 Martie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod