Ion Caramitru, aniversat cu aplauze pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

Jucat încă o dată cu casa închisă, spectacolul “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele” a deschis, pe 5 martie, seria evenimentelor organizate pentru a aniversa cei 70 de ani pe care-i împlineşte, pe 9 martie, actorul Ion Caramitru.

Aplaudat de 1.000 de spectatori şi de partenerii de scenă - actorul Horaţiu Mălăele şi muzicianul Adrian Naidin-, Ion Caramitru a închinat un pahar de şampanie drumurilor noi, pentru înţelegerea cărora se cuvine să amintim câteva dintre poveştile care i-au adăugat, în timp, dimensiuni şi sensuri.

Eminescu. Hamlet. Ciulei

Ion Caramitru e Hamlet! Sau poate e Socrate... sau poate Eduard al III-lea... Că este împătimit de poezie şi unul dintre cei mai mari rostitori de versuri, înzestrat cu fineţe, subtilitate şi forţă dramatică, o ştiu cam toţi cei care au simţit cândva “Dor de Eminescu”.

De altfel, sub semnul Glossei, pe atunci “spusă în şoaptă“, şi-a început şi cariera. Cu rolul lui Eminescu, într-un spectacol montat la Naţionalul bucureştean de Sică Alexandrescu, şi având alături o suavă Veronica Micle: Valeria Seciu. “Nici nu se putea altfel, doar am fost cândva elev la liceul <<Mihai Eminescu>>!”, avea să spună, mai târziu, actorul.

Poezia îl ţine tânăr. Este “într-o permanentă atingere cu ceva atât de inefabil, atât de secretos, încât trebuie să fii mereu cu fiinţa liberă de sarcini şi să te apropii cavalereşte de ea". Spune asta acum, când recită în forţă, adăugând versurilor un mesaj fără îndoială personal.

Adevărata licenţă şi-a dat-o, însă, la „Academia Bulandra”, spunea Ion Caramitru la prima ediţie a spectacolului-dialog “Caramitru-Mălăele câte’n lună şi în stele”, dedicată aproape în totalitate lui Liviu Ciulei. Lui Ciulei îi datorează debutul în film, în producţia care revoluţiona în ‘64 tânăra cinematografie românească, “Pădurea Spânzuraţilor”. A urmat un transfer la Bulandra, care avea să-l dezamăgească pe Zaharia Stancu, pe atunci director al Naţionalului. Noul drum începea cu un rolişor - băiatul cu abonamente din piesa lui Tennessee Williams, “Un tramvai numit dorinţă” -, dar având-o ca parteneră pe însăşi Clody Berthola. Regia - Liviu Ciulei, fireşte!

Au urmat 30 de ani de întâlniri pe scenă, cu un “Leonce şi Lena” montat în urmă cu 42 de ani, în care Ion Caramitru strălucea alături de Irina Petrescu, cu “Azilul de Noapte” a lui Gorki, “Furtuna” sau, cel mai recent succes comun, în 2005, “Şase personaje în căutarea unui autor”.
Liviu Ciulei avea să prezideze şi comitetul care l-a numit pe Ion Caramitru, în 2005, în funcţia de director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Peste dregătoriile publice vom trece, însă, în grabă, pentru a nu aduce pragmatism într-o poveste despre suflet. Oricum, a tot vorbit despre asta. “Nu mai e nimic de spus!”.

De la Hamlet la Hamlet. Şi peste

Că este preşedinte al Uniunii Teatrale din România din 1990, că a fost Ministru al Culturii din 1996 şi până în 2000 sau că, din 2005, conduce Teatrul Naţional din Bucureşti, acestea toate sunt istorii care îşi pierd importanţa în liniştea unei săli de teatru. Poveştile care încep o dată cu ridicarea cortinei sunt mai importante acum, iar pentru ele a primit aplauze, recunoaştere şi distincţii.

În perioada comunistă a luat puţine premii. Mai apoi, Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord l-a decorat, în 1995, în grad de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic. Este cavaler şi în Franţa, şi în România, dar “până la urmă, un bărbat este cavaler oriunde”, spunea actorul într-un interviu.

Pentru Ion Caramitru, anul trecut s-a sfârşit sub semnul lui “Macbeth”, un personaj pe care-l studia - din rolul lui Malcolm – încă de la montarea lui Liviu Ciulei din 1968, dar pe care l-a explorat acum în rolul titular, alături de Valeria Seciu, sub “bagheta” lui Radu Penciulescu.

În zeci de ani de strălucită carieră, Ion Caramitru l-a jucat memorabil pe Hamlet, fie la examenul de licenţă, fie într-o Sală a Palatului plină ochi în anii comunismului sau într-un spectacol disident căruia îi făcea cândva cronici Monica Lovinescu. De altfel, “The Times” avea să-l includă într-un top cinci al celor mai buni interpreţi ai lui Hamlet din toate timpurile.

Prima întâlnire cu Mălăele

În aproape 50 de ani de strălucită carieră, Ion Caramitru a însufleţit zeci de personaje în film şi teatru, a regizat spectacole de teatru şi operă, a ocupat funcţii importate. “Fiinţa mea intimă e cea care s-a structurat pe actorie. Deşi, dacă intru puţin în amănunte, ambiţia mea primordială a fost să devin regizor”, avea să spună Ion Caramitru.

I-a dat replica Irinei Petrescu în “Dincolo de pod”, a jucat cu Radu Beligan şi Gheorghe Cozorici în „Instanţa amână pronunţarea”, l-a întâlnit pe Victor Rebengiuc în “Şase personaje în căutarea unui autor”, a lucrat cu Mircea Veroiu, Stere Gulea şi cu aproape toţi ceilalţi din seria de aur a marilor artişti ai României. Nu s-a întâmplat vreodată, în aproape 50 de ani de carieră, ca Ion Caramitru să-i dea replica lui Horaţiu Mălăele. Nu s-au întâlnit nici pe scenă, nici pe platourile de filmare, deşi orice ar fi putut să-i lege, de la respectul pentru Liviu Ciulei, până la dragostea pentru versurile lui Nichita.

La finalul anului trecut, spectacolul “Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele” marca anticipata premieră: cu eleganţă sau forţă, luându-i drept martori pe Topârceanu, pe Eminescu sau pe Shakespeare, Ion Caramitru l-a înfruntat pentru prima data - într-un veritabil duel de vorbe - pe vigurosul şi vulcanicul Horaţiu Mălăele. Un duel moderat, la violoncel şi voce, de muzicianul Adrian Naidin.

Spectacolul “Caramitru-Mălăele, Câte’n lună şi în stele” porneşte în turneu prin ţară. Pe 21 martie, spectacolul se va juca în sala Filarmonicii Banatul din Timişoara, pe 22 martie – la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, 16 aprilie din nou la Bucuresti, 24 aprilie la Brasov, pe 3 mai la Sibiu si pe 4 mai la Targu Mures.