Ilie Năstase se teme de avion

Deși a călătorit toată viața și a vizitat sute de ţări, fostul tenismen se teme de fiecare dată când urcă la bordul unui aparat de zbor.
Năstase s-a întors în ţară după ce a participat recent, alături de soţia sa, Brigitte, şi de Nadia Comăneci, la o petrecere organizată de Academia Laureus în Kuala Lumpur, capitala în Malaysiei. El a povestit, pentru site-ul ziarulring.ro care este atmosfera din statul asiatic după ce un Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, cu 239 de persoane la bord, a dispărut și s-a prăbușit, se pare, în sudul Oceanului Indian. "În Malaysia s-a creat o adevărată isterie din cauza acestui accident.
Toată lumea vorbeşte despre asta şi comentează ultimele ştiri legate de avionul dispărut. Cel mai probabil s-a prăbuşit. Am auzit că la bordul avionului erau şi patru oameni de ştiinţă chinezi. S-au făcut tot felul de speculaţii despre ce s-ar fi putut întâmpla, însă eu cred că avionul s-a prăbuşit în ocean. O mare tragedie!"
, a spus Ilie Năstase.

Fostul tenismen recunoaște că el se teme de fiecare dată când urcă în avion. "Mi-e frică, normal, când mă urc în avion.
Am mers peste tot, am văzut toată lumea, însă teama este prezentă de fiecare dată când mă urc în avion. Odată desprins de la sol, mă mai liniştesc, dar sentimentul de teamă este prezent în permanenţă pe timpul zborului. Cel mai rău este la decolare şi apoi la aterizare. Nu spun vreo rugăciune, nu îmi fac semnul crucii cum am văzut că mai fac unii... Dacă e să se întâmple, nu te mai ajută nicio cruce"
, a mărturisit Năstase.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
31 Martie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod