Îi recunoşti? Poza nemaivăzută din viaţa unei familii regale

Imaginea cu doi copii care râd, fiind îngropaţi până la gât în nisip alături de câinele lor, face înconjurul lumii datorită importanţei acestor personaje.

Imaginea cu doi copii care râd, fiind îngropaţi până la gât în nisip alături de câinele lor, face înconjurul lumii datorită importanţei acestor personaje.

Fotografia a fost realizată pe plaja Holkham din Norfolk în anul 1957, surprinzându-i pe prinţul Charles şi pe sora sa, Anne, zâmbind pentru aparatul de fotografiat după ce au fost îngropaţi în nisip până la gât de către tatăl său, Ducele de Edinburgh, scrie Daily Mail, citat de agenția Mediafax.

Imaginea face parte dintr-un film de familie realizat chiar de Regină.

La acea vreme, Charles avea aproximativ 8 ani, iar sora sa Anne 6.

Poza a fost aleasă personal de către Charles pentru a face parte dintr-un film tribut pentru mama sa, ce marchează jubileul acesteia.

"Jubileul de diamant ne dă ocazia să sărbătorim cu mândrie tot ceea ce reprezintă Regina pentru noi - ca naţiune şi ca familie", a declarat Charles.

Pe parcursul filmului, care face parte din sutele de ore de imagini filmate de Regină alături de familia sa, prinţul Charles rememorează evenimente din viaţa publică şi privată a mamei sale.

Printre acestea se numără încoronarea din 1953, pentru care Charles a mărturisit că mama sa a exersat purtarea coroanei.

"Îmi amintesc că mama venea să ne facă baie purtând coroana pe cap. Era amuzant să o văd cum exersează", a spus Charles.



Seria de evenimente dedicate jubileului de diamant al Reginei Elizabeth a II-a a început oficial în luna februarie, prin comemorarea morţii regelui George al VI-lea. În martie, suverana a început un turneu prin Regatul Unit, în timp ce membrii familiei regale au vizitat statele din Commonwealth.

Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii - împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron - este sărbătorit, până în iunie, cu fastul propriu casei regale de Windsor, dar şi cu consideraţie în contextul acestei perioade de austeritate.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
1 Iunie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod