Globurile de Aur 2014: Lista câștigătorilor

Lungmetrajele "12 Years a Slave", de Steve McQueen, şi "American Hustle", de David O. Russell, au fost desemnate cel mai bun film-dramă, respectiv cel mai bun film-comedie, la cea de-a 71-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminica seară, la Los Angeles.

Lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", regizat de Steve McQueen, nominalizat la şapte categorii, a câştigat un singur trofeu duminică seară la Los Angeles, impunându-se la categoria "cel mai bun film-dramă", relatează agenția Mediafax.

Atât regizorul Steve McQueen, cât şi actorii Michael Fassbender şi Chiwetel Ejiofor erau nominalizaţi la trofeul Globul de Aur din acest an pentru cea mai bună regie, cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj, respectiv cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă.

Drama istorică "12 Years a Slave", bazată pe memoriile lui Solomon Northup, din 1835, prezintă povestea unui bărbat de culoare, interpretat de Chiwetel Ejiofor, răpit şi vândut ca sclav în Louisiana. Din distribuţia filmului mai fac parte actorii Michael Fassbender, Brad Pitt, Benedict Cumberbatch, Paul Giamatti şi Lupita Nyong'o.

Această peliculă a concurat la categoria "cel mai bun film-dramă" cu lungmetrajele "Captain Phillips", "Gravity", "Philomena" şi "Rush".

Lungmetrajul "Ţeapă în stil american/ American Hustle" a fost marele câştigător al celei de-a 71-a ediţii a galei Globurile de Aur, organizată duminică seară, la Los Angeles, unde această peliculă a obţinut trei trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun film-comedie/ musical", potrivit BBC, citat de Mediafax.

Nominalizat la şapte categorii, acest lungmetraj regizat de David O.

Russell, s-a impus la alte două categorii - "cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical (Amy Adams) şi "cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj" (Jennifer Lawrence).



"Scandal în stil american/ American Hustle" se concentrează pe un complicat caz de corupţie din anii '70, cu ramificaţii în Congresul american. Atunci, 31 de oficiali guvernamentali suspectaţi de acte de corupţie şi trafic de influenţă au fost cercetaţi penal, iar 11 dintre ei au fost puşi sub acuzare. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams, Jeremy Renner şi Jennifer Lawrence.

Lungmetrajul "American Hustle" a concurat la premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film-comedie/ musical cu "Her", "Inside Llewyn Davis", "Nebraska" şi "Wolf of Wall Street".

Cea de-a 71-a gală de decernare a Globurilor de Aur a fost prezentată de actriţele de comedie Tina Fey şi Amy Poehler.

Ceremonia a fost produsă de Dick Clark Productions, alături de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA), organizatoarea galei premiilor Globul de Aur.

Iată lista câştigătorilor:


CINEMA:

Cel mai bun film - dramă: "12 Years a Slave"

Cel mai bun film - comedie/ musical: "American Hustle"

Cea mai bună regie: Alfonso Cuaron - "Gravity"

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - dramă: Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club")

Cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical: Leonardo Dicaprio ("Wolf of Wall Street")



Cel mai bun rol principal feminin într-un film - dramă: Cate Blanchett ("Blue Jasmine")



Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Amy Adams ("American Hustle")

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Jared Leto ("Dallas Buyers Club")

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Jennifer Lawrence ("American Hustle")

Cel mai bun scenariu: Spike Jonze ("Her")

Cel mai bun film de animaţie: "Frozen"

Cel mai bun film străin: "La Grande Bellezza" (Italia)

Cea mai bună coloană sonoră: "All Is Lost" - Alex Ebert

Cel mai bun cântec: "Ordinary Love" ("Mandela: Long Walk to Freedom")


TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie:  "Brooklyn Nine-Nine"

Cel mai bun serial de televiziune - dramă: "Breaking Bad"

Cel mai bun film de televiziune/ miniserie:  "Behind the Candelabra"

Cea mai bună actriţă în rol principal, într-un serial de comedie/ musical: Amy Poehler ("Parks and Recreation")

ea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune - dramă: Robin Wright ("House of Cards")

Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Elisabeth Moss ("Top of the Lake")

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Andy Samberg ("Brooklyn Nine-Nine")

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial - dramă: Bryan Cranston ("Breaking Bad")



Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Michael Douglas ("Behind the Candelabra")

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Jacqueline Bisset ("Dancing on the Edge")

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Jon Voight ("Ray Donovan")

Premiul pentru întreaga carieră (Cecil B.

deMille Award): Woody Allen


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod