FOTO Noua primă doamnă a României! Cine este Carmen Iohannis şi ce ştim despre ea?

Klaus Iohannis a fost ales, duminică, preşedinte al României, reuşind să câştige bătălia cu Victor Ponta. Imediat după alegeri, privirile au fost aţintite şi spre Carmen (55 de ani), soţia lui Iohannis, care va deveni prima doamnă a ţării.

Din câte se pare, Carmen este singura femeie pe care Klaus Iohannis a iubit-o. Cei doi s-au cunoscut la 22 de ani, când erau studenţi, iar în anul 1989 s-au căsătorit.

„În timpul facultăţii, am cunoscut-o pe soţia mea, Carmen, în vechiul cerc de prieteni. A fost invitată de prieteni de-ai noştri care au rămas în Sibiu. Ne-am plăcut, pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere. Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac şi se înţeleg, restul devine irelevant. Este foarte uşor ca doi oameni tineri să se placă şi să se îndrăgostească, şi asta mi s-a întâmplat şi mie cu soţia mea.

Am fost un cuplu de îndrăgostiţi mulţi ani. A durat mult până când ne-am căsătorit“, spune noul preşedinte al României în volumul autobiografic „Pas cu pas”.

Carmen Iohannis, născută Lăzurcă, este descendenta unei familii române unite (greco-catolice) din satul Sântu, aflat în apropiere de Reghin, după cum se poate regăsi pe Wikipedia. În perioada de interzicere a Bisericii Române Unite de către autoritățile comuniste, Carmen Iohannis participa la slujbele clandestine oficiate de protopopul Pompeiu Onofreiu în locuința sa din strada Șelarilor, slujbe la care a fost prezent și Klaus Iohannis.

Cei de la WOWbiz scriau, în vara acestui an, că soţia lui Klaus Iohannis este profesoară de limba engleză la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, şi că cei doi nu au copii.
Mai mult, sursa citată nota că soţia noului preşedinte al României este o femeie cochetă, care atrage atenţia la toate evenimentele la care îşi însoţeşte partenerul de viaţă.



Despre Carmen Iohannis au scris şi cei de la Adevărul, care afirmă că noua primă doamnă a României ştie să cânte la pian şi „este o femeie caldă, prietenoasă şi elegantă fără stridenţă“, după cum o descriu apropiaţii familiei Iohannis. Şi jurnaliştii de la Libertatea i-au făcut o scurtă biografie soţiei lui Iohannis, afirmând că printre pasiunile lui Carmen Iohannis se numără teatrul gastronomia franceză şi moda.

Sursa citată mai notează şi că ea este atrasă de creatorii de modă francezi şi, în prezent, încearcă să şi înveţe limba franceză. Apreciază şi cultura britanică, dar detestă gastronomia englezilor.

La doar o zi după alegeri, când deja ştia că a devenit prima doamnă a României, Carmen Iohannis se afla la Sibiu, nefiind alături de soţul ei, la Bucureşti. Întrebată de reporteri cum se simte acum, ştiind că soţul ei a devenit preşedintele ţării, Carmen Iohannis a afirmat că este încântată de acest lucru şi că va ajungea şi ea, cât de curând, la Bucureşti, însă pentru moment nu poate face acest lucru, deoarece are ore la liceul la care predă în Sibiu.

Odată ajunsă la liceu, Carmen Iohannis a avut parte de o surpriză foarte mare.
Elevii şi-au primit diriginta pe versurile melodiei „We are the champions“, interpretată de Queen, iar pe tablă au scris mesaje precum „Santa Klaus is coming to Cotroceni“ şi „Ţine minte 3 cuvinte: Klaus Iohannis preşedinte“.

18 Noiembrie 2014
 

Comentarii (11)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • K.M.W pe 9 Iun 2016, 02:39
    parca-i un kiler

    Uitati-va ce picioroange urate are! Parca-i un kiler cu genunchii aia de elefant!

    0
    0

  • floaredecolt pe 22 Iul 2015, 15:35
    despre stilul de prezentare a doamnei profesoare Carmen I.

    Stimata doamna presedinte, nu-i asa ca dupa epatarea cu moda urmeaza restaurarea prin operatii estetice ? Ca de , ,,din spate liceu, din fata muzeu,, .Cand veti lipsi de langa sotul Dvs. sigur sunteti la o clinica de restaurare a fetei !

    0
    0

  • liviu pe 7 Apr 2015, 22:43
    sfantu

    iohannis nu ajungea presedinte fara doamna iohannis...despre ea se va scrie mult si numai de bine...perechea asta va fi dorita in toate cancelariile europene

    1
    1

  • Ti2 pe 27 Mar 2015, 20:52
    comentariu Silvia

    Sa va mai ganditi un pic si sa spune-ti ce cusur ati gasit la D-na Basescu ?.

    0
    1

  • abflori pe 13 Feb 2015, 20:47
    picioare

    Arata si ea ce are: picioarele. Daca ar fi avut sani probabil ar fi aratat sanii. Asa o duce capul sa se imbrace. Insa pt. pozitia ei si pentru faptul ca reprezinta o tara ar putea sa plateasca un consultant vestimentar. Rochiile pe care le poarta sunt cam scurte pentru varsta posesoarei SI PENTRU POZITIA EI SOCIALA!!!

    2
    0

  • Silvia pe 25 Dec 2014, 17:38
    explicatie

    Doamna Iohanis, ramane, deocamdata, cea mai distinsa prima doamna a Romaniei post decembriste. Acesta fiind subiectul in discutie, nu am ce comenta la adresa, deloc distinsului, semnatar cu potrivitul nume de Kiki

    0
    2

  • rcalin pe 20 Nov 2014, 20:25
    D-na Carmen Iohannis , aparitii publice

    Stimata doamna Iohannis , Valorificati farmecul virstei Dvs. si pozitia sociala pe care o detineti in acest moment prin tinute adecvate . Va spune o femeie mai mare cu 10 ani decit Dvs., tineretea si dezinvoltura nu inseamna neaparat fuste scurte . Cu respect

    2
    1

  • kiki pe 20 Nov 2014, 09:30
    pogonici

    Vaaai...cata pasiune am dezlantuit ! Era o gluma-cam amara, e drept-N-ai priceput.Stii insa cat de prost scrii romaneste? Iar eu vorbesc intamplator 5 limbi,inclusiv germana. Si nu cumpar de la vreun colt nimic,si nu am sef KIX !!Straduieste-te mai mult...

    0
    0

  • valeriu pe 19 Nov 2014, 16:32
    vrea sa para mai tanara?

    Doamna Iohannis ar trebui sa mai consulte niste oameni care se pricep la moda. (rochiile pe care le poarta sunt cam scurte pentru varsta posesoarei).

    3
    0

  • Arici Pogonici pe 19 Nov 2014, 01:04
    4 kiki

    Pai dupa cum gandesti nu cred ca te-ar ajuta la ceva sa inveti limba germana, chiar si daca ai vrea, Incuiati ca tine nu au pentru ce sa mearga in Germania, Elvetia, Austria, Lichtenstein, Luxemburg, Belgia, si eventual tarile nordice. In cazul in care sti cat de cat romaneste, cred ca te vei descurca in continuare pe strada, la magazinul din colt. la piata ca si pana acum, o alta limba vorbita ar fi de prisos, eventual una din cand in cand in dosul sefului te-ar ajuta cumva la o marire de salar.

    1
    1

  • kiki pe 18 Nov 2014, 12:27
    e putin ciudat...

    N-au scris in limba germana?! nu inca ... Cred ca trb sa ne punem pe invatat...

    2
    8

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod