Fostă gimnastă rănită în timpul unei piese de teatru

Alina Ulmeanu s-a accidentat, marţi seară, în timpul unei reprezentaţii a spectacolului "Omul Pescăruş", de la sala Epika din Grand Cinema Digiplex al complexului Băneasa Shopping City, suferind o fractură la mână, spărgându-şi arcada şi lovindu-se grav la pomete.

Alina Ulmeanu s-a accidentat, marţi seară, în timpul unei reprezentaţii a spectacolului "Omul Pescăruş", de la sala Epika din Grand Cinema Digiplex al complexului Băneasa Shopping City, suferind o fractură la mână, spărgându-şi arcada şi lovindu-se grav la pomete.

"În prima parte a spectacolului am avut în repertoriu construcţia la piramidă, alcătuită din cinci persoane, doi băieţi şi două fete plus Alina în vârf. La coborâre, când s-a stins lumina, Alina a alunecat pe peruca uneia dintre colege.

Acum are mâna în ghips, urmând să fie indisponibilă cel puţin 3 săptămâni. În mod normal e ceva banal, însă ghinionul cu peruca plus întunericul au dus la accident", a declarat Doru Moiş, liderul trupei Xtreme, care joacă în acest spectacol, pentru agenţia Mediafax.

Spectacolul, în care joacă foştii gimnaşti Casian Bădescu, Alina Gheorghe, Mădălina Croitoru, Alina Gheorghe (fostă Dumitrescu) şi fostul campion mondial şi european la gimnastică aerobică Doru Moiş, a continuat aseară doar cu patru actori după ce Alina Ulmeanu s-a accidentat.
La 13 martie era programată o altă reprezentaţie a acestui spectacol la sala Epika, însă, până la această oră, nu s-a stabillit dacă va mai avea loc, relatează Mediafax.

Spectacolul de teatru acrobatic "Omul Pescăruş" este o fabulă a zborului şi a desăvârşirii umane, realizat după celebra nuvelă "Pescăruşul Jonathan Livingston" de Richard Bach. Show-ul încearcă să transmită mesajul de sensibilitate prin dans, video-proiecţie, acrobaţie, virtuozitate şi forţă.

Cinci tineri se întâlnesc, se uită la TV şi se fixează pe un documentar cu pescăruşi, fapt care îi determină să îşi imagineze că ei înşişi se transformă în păsări. Unul dintre ei îşi doreşte mai mult decât zborul limitat al celorlalţi. Din această cauză, stolul îl reneagă. Jonathan Livingston (Doru Moiş) nu renunţă la zbor şi reuşeşte să îşi depăşească limitele. Astfel, el reuşeşte să întâlnească un alt stol de pescăruşi, mai înţelepţi, care zboară la altitudini mult mai înalte, cu scopul de a trăi bunătatea şi dragostea, iar aceştia îl adoptă.



Piesa este realizată după celebra nuvelă "Pescăruşul Jonathan Livingston" de Richard Bach. Spectacolul s-a jucat în fiecare marţi, începând cu 29 noiembrie 2011, la sala Epika de la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Februarie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod