Drew Barrymore n-are noroc în dragoste: Actriţa e la al treilea divorţ


Actriţa s-a despăriţit de cel de-al treila soţ, actorul Will Kopelman, după aproape patru ani de căsnicie, fostul cuplu având împreună două fiice. Aceasta este cea de-a treia căsnicie eşuată a vedetei americane, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Potrivit unor surse, actriţa şi Will Kopelman s-au separat şi plănuiesc să divorţeze până la sfârşitul anului. "Au avut anummite probleme dar rămân apropiaţi de dragul copiilor lor", a declarat o sursă pentru secţiunea mondenă de la The New York Post, Page Six, precizând că: "Drew a avut o copilărie extrem de rebelă, nefiind sprijinită de familia sa şi în timp ce este o persoană extrem de diferită în prezent şi o mamă minunată, o parte din acel bagaj poate rămâne cu tine."

Relaţia cuplului a început în februarie 2011, iar cei doi s-au căsătorit pe proprietatea lui Drew Barrymore din Montecito, California, în iunie 2012. Cei doi sunt părinţii a două fiice, Olive de trei ani şi Frankie, de aproape doi ani. Kopelman, actor care a jucat în filmele "Intern" (2000) şi în "Friendly Fire" (2006), în vârstă de 38 de ani, este şi consultant de artă şi fiul extrem de avut al fostului director executiv de la Chanel, Arie Kopelman.

Actriţa din filmul "Îngerii lui Charlie" a vorbit pentru prima oară despre căsnicia sa în noiembrie 2015, declarând pentru revista Us Weekly că arta compromisului este extrem de importantă într-o relaţie.

"Eu şi cu soţul meu facem multe compromisuri... Micile lucruri pe care le poţi schimba pot face o relaţie mai puternică. Compromisul însemnă să te schimbi în mai bine. Este o ocazie ca tu să devii o persoană mai bună, mai deschisă", a declarat actriţa în vârstă de 41 de ani.

Aceasta este cea de-a treia căsnicie eşuată a lui Drew Barrymore - ea a mai fost căsătorită cu proprietarul unui bar, Jeremy Thomas, doar pentru câteva săptămâni, în 1994 şi apoi cu comedianul Tom Green, în iulie 2001. Acesta a intentat divorţ în decembrie acelaşi an, iar finalizarea despărţirii a avut loc în octombrie 2002. notează Mediafax.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod