Destin: Teo şi viitorul ei soţ, în pericol de moarte în acelaşi timp

23 Martie 2012
Vedeta şi iubitul ei au fost internaţi în spital, anul trecut, cu grave probleme de sănătate

O coincidenţă incredibilă marchează destinul comun al vedetei Teo şi iubitului său, fostul jucător de rugby Constantin Iosef: amândoi au avut probleme de sănătate care le-au pus viaţa în pericol anul trecut. Teo a fost spitalizată la Viena, după ce a fost diagnosticată cu o pancreatită severă, iar fostul rugbist s-a internat în Franţa, în octombrie 2011, suferind de o embolie pulmonară severă, relatează site-ul Realitatea.net.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început pe Facebook, iar logodnicul lui Teo Trandafir a scris despre problema sa de sănătate pe site-ul de socializare.

"Fraţilor, am scăpat, am făcut o embolie pulmonară în urmă cu 6 zile şi azi ies din spital. L-am văzut pe ăla cu coasa. Mă sufocam, nu mai aveam aer, am crezut că plec fără să mai am timp să vă spun «Au revoir» (n.r. - «La revedere»). Încep o nouă viaţă, sunt ca un nou-născut, un bebe de nota 10 la 120 kg. Vă pup pe toţi!", scria pe contul lui de Facebook fostul sportiv, pe 3 octombrie 2011.
Iosef a explicat atunci în detaliu simptomele bolii: "Mai întâi faci feblită, o venă «defectuoasă» unde sângele se coagulează, apoi se desprinde un cheag de sânge, care se duce în secunda doi la inimă sau la plămâni. La mine s-a dus la plămâni şi nu mai puteam să respir".

Şi Teo a avut probleme de sănătate anul trecut. Pe 11 ianuarie, vedeta a fost transferată de la Spitalul Elias, din Bucureşti, la cunoscuta clinică AKH din Viena, cu diagnosticul iniţial de pancreatită acută.

Însă nişte infecţii de natură septică i-au agravat boala, prezentatoarea suferind câteva operaţii complexe, care au necesitat ulterior conectarea continuă a pacientei la aparate. Teo a reuşit să învingă boala, după ce a suferit patru operaţii, ultima dintre acestea în toamnă, când Iosef era şi el în pericol.

În urmă cu câteva zile, Teo Trandafir a anunţat că se va căsători în această vară, dar iniţial nu a dorit să dezvăluie publicului identitatea viitorului soţ: "Sunt foarte mândră de partenerul meu, dar el este o persoană privată pe care nu aş vrea-o în luminile reflectoarelor în acest moment", a spus ea. Potrivit cotidianului Evenimentul zilei, relaţia lor s-a înfiripat pe Facebook, apoi a devenit tot mai strânsă. Faptul că fostul rugbist s-a înţeles foarte bine cu Maia, fetiţa de opt ani a vedetei, a convins-o pe Teo că el este bărbatul pe care-l aştepta.

Experienţa anului 2011 i-a schimbat lui Teo priorităţile. Lunile de internare la Clinica AKH din Viena, cele câteva intervenţii chirurgicale cauzate de pancreatita acută şi lupta pentru supravieţuire au determinat-o să preţuiască fiecare clipă. "Dacă nu ai familie, dacă nu ai prieteni, viaţa ta nu e cine ştie ce... Îmi lipseşte sufletul meu pereche, îmi lipseşte cel de-al treilea membru al familiei", spunea Teo Trandafir într-un interviu.

Bărbatul care a apărut în viaţa lui Teo a reuşit să o cucerească prin simplitatea şi inteligenţa lui.
"Este un bărbat senzaţional după părerea mea, care nu a apărut în presă. E un om ca oricare altul, ca tine, ca mine. E român, nu stă în România, dar va sta", a declarat ea pentru emisiunea "Poveştiri de noapte". La nici o lună după ce s-au cunoscut ea a spus DA atunci când acesta a cerut-o în căsătorie. "A fost o surpriză. Eu, surprinsă şi fericită fiind, am acceptat din prima, fără niciun fel de rezervă. Nu ştiu dacă se făcuse o lună", a spus Teo, pentru EVZ.

"La un moment dat ne-am dat seama că lucrurile ar putea evolua cumva şi ne-am aruncat, însemnând că noi vom fi cei care răspund la întrebarea dacă se poate şi invers: întâi să promiţi şi apoi să te ţii de cuvânt. Am avut şi el şi eu relaţii care au durat ani, s-a decis marele pas, după care n-a mai mers. Să vedem dacă invers e mai bine. Noi cam ştim cum vor evalua lucrurile", a mai spus Teo.

Citeşte despre acest subiect şi pe site-ul Realitatea.net!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod