David Beckham, bărbatul cu cel mai frumos posterior

Fostul internațional britanic David Beckham, tenismanul Rafael Nadal și actorul Brad Pitt au cele mai frumoase posterioare dintre celebritățile masculine, potrivit unui articol publicat luni de Estrella Digital, site citat de Agerpres.

Devenite la fel de apreciate ca cele feminine, posterioarele celebrităților masculine atrag tot mai mult atenția. Cel mai remarcat este cel al fostului fotbalist britanic David Beckham, care a apărut în numeroase campanii de publicitate pentru lenjerie intimă. Beckham a participat chiar la designul mai multor colecții de slipuri de baie sau de interior pentru firma suedeză H&M.

Cristiano Ronaldo, supranumit CR7, are un corp care stârnește senzație ori de câte ori pozează pentru o campanie de publicitate.

O astfel de poză înaltă de 15 metri, cu Ronaldo în boxeri, a fost instalată în fața clădirii Palacio de Cibeles din Madrid.

Cei doi sunt urmați îndeaproape de doi actori care au devenit celebri în anii 90: Brad Pitt și Tom Cruise. Chiar dacă nu mai sunt la prima tinerețe, ei au un fizic atrăgător, după cum a demonstrat Brad Pitt în "Troya", unde a apărut nud.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod