Dansul si pictura - temele programelor din septembrie la MNAR

Facebook Twitter gplus Comenteaza
Dansul si pictura - temele programelor din septembrie la MNAR

In luna septembrie 2008, tema programelor pentru familii organizate de Muzeul National de Arta al Romaniei se intituleaza "Luand arta la dans", iar programele adresate publicului adult au ca tema "Pictura manierista in Italia si Tarile de Jos".

Copiii si parintii vor face o incursiune in lumea dansului si vor afla despre stilurile in muzica si corespondetul lor in dans, despre evolutia dansurilor si mediul in care a aparut fiecare.
In pas dansant vei trece de la dansul de curte la dansul sportiv, de la reverente, ceremonial, la ritm si tinuta, de la menuet, cadril, alemanda, la hip hop si freestyle dance. In atelier, participantii la programe vor desena pasi de dans si apoi vor avea ocazia sa ii interpreteze in maniera personala.

In luna septembrie, programele pentru familii se desfasoara in Galeria de Arta Europeana dupa cum urmeaza:

  • Sambata, 6 septembrie si duminica, 7 septembrie 2008, orele 11.00 - copii de 6-8 ani
  • Sambata, 13 septembrie si duminica, 14 septembrie 2008, orele 11.00 - copii de 8-10 ani
  • Sambata, 27 septembrie si duminica, 28 septembrie 2008, orele 11.00 - copii de 4-6 ani
  • Sambata, 27 septembrie si duminica, 28 septembrie 2008, orele 15.00 - copii de 10-12 ani

Tariful este de 5 lei/participant.
Programari poti face la telefon 021/314.81.19 sau prin e-mail angelica@art.museum.ro.

Pictura manierista in Italia si Tarile de Jos este tema programelor pe care le adresam publicului adult in luna septembrie.
Propunem vizitatorilor o intoarcere in secolul al XVI-lea pentru o captivanta explorare a picturii si a atmosferei culturale manieriste. Va fi vorba nu doar despre fenomenul italian, ci si despre reverberatiile sale in Europa si mai ales in Tarile de Jos, despre gratie, maniera si triumful "inventiunii", dar si despre bizarerie si "accidente" ale naturii.

Programele se vor desfasura in Galeria de Arta Europeana dupa cum urmeaza:

  • Un ceas pentru arta (vizita cu ghidaj gratuit)
Joi, 11 septembrie 2008, orele 17.00

  • Opera sub clar de ...
    lupa (prezentarea tabloului Suzana si batranii de Joachim Wtewael)
Joi, 25 septembrie 2008, orele 17.00

Participarea se face pe baza de programare la telefon 021/314.81.19 sau prin e-mail cosmin.ungureanu@art.museum.ro.


Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod