Daniela Crudu, declarații halucinante după audierile în dosarul de proxenetism

Suspectele în dosarul de proxenetism, în care poliţiştii bucureşteni au audiat joi 33 de persoane, printre care vedete TV ca Daniela Crudu şi Mădălina Pamfile, primeau între 1.500 şi 2.000 de euro pentru o partidă de sex, susțin anchetatorii.

"În perioada august 2014 - ianuarie 2015, poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, au documentat activitatea unei grupări infracţionale, pe linie de proxenetism", se arată într-un comunicat emis de Poliţia Capitalei.

E prima oară în viaţa mea când merg la o audiere, am fost mai mult, aşa, ca să mă admire lumeaDaniela Crudu
Potrivit sursei citate de Mediafax, din grupare ar fi făcut parte opt femei, toate prostituate de lux, care ar fi intermediat întreţinerea de relaţii sexuale contra cost pentru alte 25 de tinere, "sumele câştigate fiind în jur de 1.500- 2.000 de euro pentru fiecare raport sexual înlesnit".

Conform anchetatorilor, proxenetele racolau clienţi din cluburile de lux şi întreţuneau cu aceştia relaţii sexuale contra unor sume care variau, de obicei, între 5.000 şi 6.000 de lei.
Cu această ocazie, ele spuneau clienţilor că le pot aranja partide de sex contra cost şi cu alte femei, printre care şi unele starlete TV.

Poliţiştii au audiat joi, la Secţia 19, 33 persoane, printre care Simona Traşcă, Daniela Crudu şi sora acesteia, Ana Maria, Mădălina Pamfile, Diana Gureşoaie şi Rellys Tonu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod