Concerte la Hard Rock Cafe

VINERI, 5 SEPTEMBRIE, ORA 21.00 – CONCERT BYRON

BestMusic Live Concerts te invita la Hard Rock Cafe, vineri, 5 septembrie 2014, incepand cu ora 21:30, la un concert cu trupa byron. Trupa soseste a doua oara in Hard Rock dupa showul aproape sold out din aceasta iarna.

In cei 7 ani, membrii trupei Byron au lansat patru albume, au demarat proiecte marete pe care le-au si finalizat (DVD-ul unplugged, DVD-ul de la Salina Turda, concursul Byron – Rock Your High School, musical-ul "Nevestele Vesele din Windsor"), nemaivorbind de numarul mare de concerte sustinute la festivaluri de renume sau in cluburi.

Byron a sustinut in 2013 turneul national intitulat sugestiv “30 de secunde de turneu”, onorand mostenirea bilingva a celui mai recent album de studio, “30 Seconds of Fame/ 30 de secunde de faima”.

Pe langa albumul “30 de secunde de faima”, cu piese proprii si texte traduse de 6fingers si Dan Byron, trupa a lansat in 2011 si albumul “Perfect”.

Byron inseamna: Dan Byron (voce, chitara, flaut), 6fingers (voce, clape, chitara), Laszlo Demeter (chitara bass) si Dan Georgescu (tobe).

Biletele pentru concert pot fi gasite online pe www.iabilet.ro si pe www.bestmusic.ro, dar si la Hard Rock Cafe, inclusiv in ziua concertului la intrare.
Acestea costa 40 de lei cu loc la masa si 50 de lei VIP cu loc la masa in fata scenei (numarul de bilete la categoria VIP este limitat la 80 de locuri).


SAMBATA, 6 SEPTEMBRIE, ORA 22.00 – CONCERT BAZZAR


Cauţi un ingredient secret pentru o seară de week-end formidabilă? Porneşte într-o aventură muzicală alături de trupa BAZZAR, pe 6 septembrie la Hard Rock Cafe! Te aşteptăm să fredonezi melodii îndrăgite şi să rememorezi zilele de vacanţă, la un concert ce îţi stârneşte buna dispoziţie şi pofta de dans.



Îndrăgostiţi de muzică şi dependenţi de magia scenei, membrii BAZZAR consideră că jumătăţile de măsură nu-şi au locul în muzică, de aceea oferă de fiecare dată un spectacol total, asezonat cu hituri şi animat de schimbări de ritm.

Sâmbătă, 6 septembrie, cei 5 muzicienii din BAZZAR vor aduce pentru prima oară pe scena din Hard Rock Cafe showul debordant cu care au făcut senzaţie în toată ţara, iar intrarea va fi liberă.

Vino cu prietenii la un concert ce-ţi va rămâne multă vreme în suflet!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod