Concert Nightwish la Sibiu

10 Aprilie 2009
Facebook Twitter Comenteaza
Concert Nightwish la Sibiu

Trupa finlandeza Nightwish revine in Romania, pentru sustinerea unui concert ce va avea loc in data de 18 iulie, in cadrul editiei din acest an a Festivalului ARTmania (17-19 iulie). Show-ul se va desfasura in Piata Mare din Sibiu.

Finlandezii, care au la activ sapte albume ce s-au bucurat de un succes considerabil in randul amatorilor de rock, se afla in plin turneu mondial de promovare a albumului "Dark Passion Play". Seria de concerte a inceput in octombrie 2007 si se va incheia in luna septembrie a acestui an, in Helsinki.

La sfarsitul anului 2005, Nightwish si-a concediat solista, Tarja Turunen, dupa concertul din Hartwall Areena, Helsinki.
Ultimul concert sustinut in vechea formula a fost inregistrat si distribuit pe DVD-ul live "End of an Era", produs in iunie 2006 si premiat in mai multe tari.

Cel mai recent material discografic al trupei, "Dark Passion Play", a fost inregistrat cu vocea solistei suedeze Anette Olzon, care a devenit membru Nightwish in mai 2007. Albumul s-a vandut deja in peste doua milioane de exemplare.

Biletele pentru Festivalul ARTmania, in valoare de 110 lei pe zi si 180 lei pentru abonamente, sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, precum si online, pe www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro si www.myticket.ro.
Pana la 1 mai 2009, biletele si abonamentele puse in vanzare pot fi achizitionate la pretul de 90 lei pe zi si 160 lei pentru abonamente.

Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod