Clint Eastwood a divorţat la 84 de ani

Clint Eastwood și Dina Ruiz au fost căsătoriți timp de 18 ani


În 2012, cuplul s-a concentrat pe un reality show, "Mrs. Eastwood & Company", care a prezentat publicului larg numeroase aspecte din viaţa de familie a renumitului cineast. Potrivit mai multor surse, acel reality show a reprezentat picătura care a determinat despărţirea celor doi soţi, întrucât Clint Eastwood, care a avut o scurtă apariţie, în primul episod, părea că nu se simţea deloc bine în acea ipostază şi considera că acel program TV reprezenta o invadare a vieţii sale private.

Site-ul TMZ.com, citat de Mediafax, afirmă de asemenea că actorul a cerut tribunalului să nu acorde fostei sale soţii, în vârstă de 49 de ani, o altă pensie alimentară în afară de aceea care era deja stipulată în contractul lor prenupţial. Problema custodiei asupra fiicei lor, care a împlinit 18 ani la începutul acestei luni, a fost astfel evitată, întrucât Megan Eastwood nu mai este minoră. Detaliile despre înţelegerea financiară la care au ajuns cei doi foşti soţi nu au fost date publicităţii.

Celebrul actor american a fost căsătorit şi cu Maggie Johnson, timp de peste 30 de ani, şi a avut relaţii de lungă durată cu actriţele Sondra Locke şi Frances Fisher. Supranumit "afemeiatul în serie" de la Hollywood, Clint Eastwood a avut numeroase aventuri şi relaţii pasagere şi are şapte copii.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod