Chrissy Teigen şi John Legend au devenit părinţi

Modelul american şi cântăreţul au devenit părinţi, ei anunţând pe reţelele de socializare naşterea primului lor copil, o fetiţă pe nume Luna Simone Stephens. Fericitul eveniment a avut loc săptămâna trecută, mai exact joi, 14 aprilie, informează site-ul usmagazine.com, citat de Mediafax.

"A sosit! Luna Simone Stephens, suntem atât de îndrăgostiţi de tine! Şi foarte somnoroşi. Extrem de smonoroşi!", a scris Chrissy Teigen pe contul său de Instagram, alăturând o imagine de la spital cu datele privind greutatea micuţei: 3.033 kg.

John Legend a postat şi el pe Twitter un text aniversar, spunându-le fanilor: "Dragostea noastră a sosit! Luna Simone Stephens, născută joi, 14 aprilie.

Nu putem fi mai fericiţi!"

Modelul din Sports Illustrated Swimsuit, care are 30 de ani a anunţat în octombrie că aşteaptă un copil împreună cu John Legend.

"După cum ştiţi, încercăm să facem un copil de ceva timp acum.
Nu a fost uşor, dar am încercat pentru că suntem nerăbdători să aducem pe lume primul nostru copil şi să ne întemeiam o familie"
, a scris la acea vreme, Chrissy Teigen pe Instagram.
"Suntem atât de fericiţi că se întâmplă. Vă mulţumim pentru toată dragostea voastră şi pentru urări. De-abia aştept să-mi mângâi burtica!".

În februarie, modelul, care este şi autoare a cărţii de bucate "Cravings" a dezvăluit că împreună cu Legend a selectat sexul bebeluşului prin fertilizare in vitro.
Teigen le-a răspuns criticilor pe Twitter scriind: "Nu sunt supărată pe credinţele nimănui dar nici nu caut să îi fac pe oameni să se simtă vinovaţi de deciziile lor."

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod