Chris Brown e acuzat de furt

Fostul iubit al Rihannei i-a luat iPhone-ul unei fete care vroia să-l pozeze la ieşirea dintr-un club de noapte din Miami, a urcat la volan şi dus a fost!

Chris Brown pare să le dea dreptate prietenilor Rihannei, care nu văd deloc cu ochi buni o posibilă împăcare a celor doi, considerându-l un pericol public.

Potrivit unei surse din cadrul Poliţiei din Florida, citată de site-ul tmz.com, o tânără în vârstă de 24 de ani, Christal Spann, a depus plângere împotriva cântăreţului pentru că i-a luat telefonul duminică, în timp ce se afla în faţa unui club de noapte din Miami.

Ea îl urmărea pe Chris şi pe rapperul Tyga în timp ce ieşeau, în zori, din clubul Cameo şi i-a fotografiat când aceştia urcau în maşină.

Chris Brown a observat-o, a dat geamul jos şi i-a spus: “Nenorocito, n-o să pui asta pe niciun site”.După care i-a smuls telefonul din mână, a închis geamul şi a apăsat pedala de acceleraţie.

Potrivit sursei citate, Poliţia din Miami nu a deschis deocamdată o anchetă oficială, dar cercetează cazul. Tânăra care vroia să-l fotografieze pe Chris Brown a depus plângere pentru furt prin agresiune.

Cântăreţul este încă cercetat după ce a bătut-o pe Rihanna, iar dacă va fi arestat din nou ar putea fi închis pentru violenţă, informează TMZ.
Reprezentanţii lui Chris Brown nu au dat nicio declaraţie despre acest caz.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod