Ce regim de detoxifiere a urmat Andreea Marin! Vedeta lansează documentarul “Detoxifierea, experienţa mea”

După ce a introdus conceptul de vacanţă detox în Romania, Andreea Marin lansează astăzi un documentar de 60 de minute, care surprinde în imagini şi cuvinte tot ceea ce se întâmplă în timpul unui astfel de program.
Filmat în mai multe resorturi de pe Riviera Turcească, în apropiere de Bodrum,, documentarul pune accent pe etapele şi beneficiile unei vacanţe de detoxifiere.

“Este o experienţă pe care trebuie să o trăieşti pentru a crede că există în realitate. Aceste programe de detoxifiere personalizate m-au transformat într-o persoană mai sănătoasă şi mai fericită. Informaţia înseamnă putere. Aceste programe de detox sunt ca o şcoală în care asimilezi informaţii despre modul în care funcţionează corpul tău, despre alimentele care ne fac bine şi cele de care trebuie să ne ferim, despre cum trebuie ele combinate”, declară Andreea Marin.

Pentru acest documentar, Andreea Marin a intervievat numeroşi doctori şi specialişti în nutriţie dar şi intructori de fitness, yoga şi pilates.
“Detoxifierea nu înseamnă să înlocuieşti hrana solidă cu sucuri vreme de o săptămână. În astfel de clinici, programul se desfăşoară sub atenta îndrumare a unei echipe de specialişti, care include medici generalişti, bioenergeticieni, nutriţionişti, intructori de fitness, yoga şi pilates. Fiecare persoană primeşte un program individualizat în momentul în care ajunge în resort, în funcţie de nevoile personale, de vârstă şi de afecţiunile pe care le prezintă”, menționează Andreea Marin.

Un alt punct important pe care îl atinge documentarul este legat de incidenţa cazurilor de cancer în societatea modernă.
“Aflăm de la medicii de specialitate că această boală apare pentru că omul s-a îndepărtat de natură. Sunt forte multe opinii interesante care vă vor schimba modul în care vă trăiţi viaţa”, încheie Andreea Marin. Documentarul a avut premiera internaţională pe www.travelforsenses.com, iar mai multe informaţii despre detox pot fi găsite pe site-ul www.detoxbyandreea.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod