Bill Cosby, acuzat din nou de viol

Actorul american se confruntă cu o nouă acuzație gravă

 

Luni, Bill Cosby şi-a anunţat demisia din consiliul de administraţie al Universităţii Temple din Philadelphia, în care actorul se afla de peste 32 de ani.

Toate plângerile depuse împotriva sa, dintre care cele mai vechi datează din anii '60, relatează un scenariu similar, în care actorul de culoare le-ar fi drogat sau făcut pe acele femei tinere să bea alcool înainte de a le agresa sexual şi de a le transporta apoi la casele lor cu taxiul.

Actorul american nu a fost inculpat în 2005, după o plângere în nume colectiv depusă de 15 femei, dintre care 13 au preferat să îşi păstreze anonimatul.

Un acord civil a fost încheiat în 2006 cu una dintre reclamante.

Anulările spectacolelor sale în Statele Unite ale Americii şi presiunile exercitate pentru anularea celorlalte show-uri de comedie rămase pe agenda actorului s-au multiplicat până în Canada. Postul NBC, care difuza "Cosby Show", a stopat pregătirile pentru un show în dezvoltare, care ar fi trebuit să relanseze cariera din televiziune a vedetei, în prezent aproape compromisă.

Luni, cântăreaţa Jill Scott i-a luat apărarea lui Bill Cosby pe Twitter, afirmând că îl respectă şi că acesta "a făcut pentru imaginea persoanelor de culoare mai mult decât oricine altcineva".

La rândul său, actorul de culoare Chris Rock, contactat de revista Vulture, a vorbit despre acest scandal în care este implicat Bill Cosby, care a fost multă vreme un model pentru comunitatea afro-americană şi un "tată ideal" pentru America: "Am crescut cu Cosby.
Îl ador pe Cosby şi sper că aceste lucruri nu sunt adevărate. Este un an ciudat pentru comedie. L-am pierdut pe Robin (Williams), am pierdut-o pe Joan (Rivers) şi l-am pierdut oarecum şi pe Cosby", notează Mediafax.

Bill Cosby, celebru pentru rolul unui simpatic tată de familie, de culoare, în sitcomul "The Cosby Show", difuzat de postul NBC din 1984 până în 1992, se află în atenţia presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este "un violator", în timpul unui spectacol, în octombrie, în Philadelphia, oraşul natal al lui Cosby.


Foto: AFP/Mediafax

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod