Austrian Airlines introduce noi zboruri către destinații exotice

Austrian Airlines are vești excelente pentru finalul acestui an: compania aeriană își mărește lista de curse internaționale, adăugând în programul său de zbor o nouă destinație pe continentul Nord American, precum și destinații exotice din Asia și Africa. Astfel, pasagerii Austrian Airlines vor putea călători în:

Shanghai

Austrian Airlines va lansa anul viitor un zbor de lungă distanță către o nouă destinație din Asia. Astfel, Începând cu data de 4 aprilie 2016 și până la finalul anului, compania aeriană națională a Austriei va opera un zbor cu o aeronavă Boeing 777 către Shanghai. În aprilie 2016, cursele vor avea o frecvență de 5 zboruri pe săptămână, iar începând cu 1 mai 2016, cursa va fi zilnică. Shanghai este cea de-a doua destinație din China din lista operatorului austriac, alături de Beijing. Cursa Viena – Shanghai va avea o durată de aproximativ 10 ore și 20 de minute, distanța dintre cele două orașe fiind de peste 8.500 de kilometri.
Noul zbor nu doar că le oferă pasagerilor posibilitatea unei noi călătorii interesante, dar va deschide și noi posibilități de transfer a pasagerilor aflați în tranzit.  Aproximativ două treimi dintre pasageri vor efectua transferuri în Viena, continuându-și călătoriile către destinații din Vestul și Estul Europei în mod special.

Tarifele pentru cursele pe ruta București - Shanghai încep de la 599 pentru zboruri dus-întors, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi rezervate deja online pe www.austrian.com sau prin intermediul agențiilor de turism.

Miami

Din data de 16 octombrie 2015, o aeronavă Boeing 777 Austrian Airlines va efectua curse către Miami în fiecare zi de luni, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică. Compania adaugă, astfel, o nouă destinație în America de Nord, alături de cele cinci deja existente: New York, pe aeroporturile Newark și John F. Kennedy, Washington și Chicago în SUA, precum și Toronto în Canada.
Cererea în creștere pentru această zonă a determinat compania să mărească frecvența zborurilor către destinațiile din lista sa, operând până la o cursă pe zi către acestea.

Cursele către Miami vor fi disponibile pe durata întregului an. Durata zborului, ce va acoperi 8.400 kilometri, va fi de 9 ore și 40 de minute. Prețul unul bilet dus-întors, cu plecare din București, începe de la 529 de Euro, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi rezervate online pe www.austrian.com sau prin intermediul agențiilor de turism.

Mauritius

Începând din 29 octombrie 2015, compania va opera zboruri non-stop Viena-Mauritius în fiecare zi de joi și zboruri Mauritius-Viena în fiecare vineri. Pasagerii vor avea ocazia să se relaxeze în noua cabină a aeronavei Boeing 767, să vizioneze filme la alegere pe monitoare individuale cu tehnologie touchscreen și să savureze preparate care poartă semnătura Do & Co. După 10 de ore și 40 de minute de zbor, aeronava va ateriza pe Aeroportul Internațional Sir Seewoosagur Ramgoolam din Mauritius.
 

În ultimii ani, interesul pasagerilor Austrian pentru destinații din zona Oceanului Indian a crescut simțitor. Zborurile Austrian Airlines în insulele Maldive sunt, de asemenea, extrem de populare, un semn clar al potențialului de dezvoltare a turismului către destinațiile exotice operate de Austrian Airlines. Biletele pot fi rezervate online pe www.austrian.com sau prin intermediul agențiilor de turism. Prețul unui bilet începe de la 959 euro, în Economy Class, și de la 2.599 euro, în Business Class.

Colombo

Alături de Mauritius și Miami, Austrian Airlines adaugă rețelei sale o nouă destinație exotică. Pe 27 octombrie 2015, Austrian Airlines va începe operarea zborurilor săptămânale (în fiecare marți) către Colombo, capitala statului Sri Lanka. Aceasta reprezintă un nou reper de zbor pentru Austrian Airlinesc în Asia, alături de Delhi, Bangkok, Insulele Maldive, Beijing și Tokyo. Compania va opera un zbor cu o aeronavă de tip Boeing 767 pe ruta spre Colombo, zborul urmând să acopere o distanță de aproximativ 7.450 kilometri în circa 9 ore și 10 minute.

Sri Lanka este supranumită Insula Condimentelor, fiind populară mai ales printre turiștii care vor să se bucure de cultura locală, să se relaxeze pe plajele minunate și să cunoască țara și localnicii în contextul unei vacanțe pline de aventură.
Destinația va fi disponibilă pe durata iernii, iar prețul unui bilet dus-întors cu plecare din București începe de la 545 euro, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi rezervate online pe www.austrian.com sau prin intermediul agențiilor de turism.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod