Aretha Franklin s-a sucit: nu se mai mărită

Cântăreaţa, în vârstă de 69 de ani, şi-a anulat planurile de căsătorie cu prietenul său William "Willie" Wilkerson, la mai puţin de o lună de la anunţul nunţii sale.

Cântăreaţa, în vârstă de 69 de ani, şi-a anulat planurile de căsătorie cu prietenul său William "Willie" Wilkerson, la mai puţin de o lună de la anunţul nunţii sale.

"Will şi cu mine credem că ne-am grăbit. Sunt o grămadă de lucruri la care nu ne-am gândit", a spus Aretha Franklin, într-un comunicat difuzat de agentul său din New York. "În momentul acesta, nu putem vorbi de căsătorie.

Nu putem da mai multe detalii, deoarece subiectul este foarte intim" , se mai arată în comunicatul citat de Mediafax.

Aretha Franklin a declarat, pe 2 ianuarie, că se va căsători cu bunul său prieten William "Willie" Wilkerson "în iunie sau în iulie", adăugând, ironic, că nu face acest gest pentru că ar fi însărcinată.

În noiembrie 2010, Aretha Franklin şi-a anulat, la recomandarea medicilor, toate concertele şi apariţiile publice programate pentru următoarele şase luni.
În decembrie anul trecut, artista americană a suportat o intervenţie chirurgicală pe care a descris-o ca fiind "ceva mai mult decât o operaţie minoră", notează Mediafax. Cântăreaţa a adoptat apoi o dietă nouă şi a slăbit destul de multe kilograme.

Aretha Franklin nu a făcut publică niciodată denumirea bolii cu care a fost diagnosticată, însă presa americană a afirmat că artista suferă de cancer pancreatic.
În ianuarie 2011, cântăreaţa a declarat pentru revista americană Jet că "se simte minunat" şi că problema medicală de care a suferit a fost rezolvată.

Aretha Franklin a câştigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti "premiul Aretha".

Cel mai recent album al său, intitulat "Aretha: A Woman Falling Out of Love", a fost lansat pe piaţă la 3 mai 2011.

Aretha Franklin a fost căsătorită cu Ted White, între anii 1961 şi 1969, şi cu Glynn Turman, între anii 1978 şi 1984.

 

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod