Andreea Marin: "Spun punct, e timpul schimbării"

de Daniel Dumitrescu, 14 Ianuarie 2013

După anunţul despărţirii de soţul său, vedeta a anunţat o altă decizie importantă.
Andreea Marin renunţă la poziţia de director editorial al revistei Business Woman. Ea a a împărtăşit vestea fanilor şi cititorilor săi prin intermediul unui editorial, în care vorbeşte despre schimbările prin care trece în viaţa sa şi despre dorinţa sa pentru un nou început şi faptul că o aşteaptă "un tren în care ştie că nu are cum să nu urce", informează site-ul realitatea.net.

"Dragele mele, nu o singură dată în cei 20 de ani de când trăiesc pe picioarele mele – căci mi-am început aventura când aveam 18 ani – spun "punct, e timpul schimbării". Există ceva în mine ce ţine de intuiţie, de simţul momentului când e oportună o mişcare radicală, pen¬tru că ştiu că mă aşteaptă un tren în care nu e chip să nu urc. Unii o numesc provocare. Poate că e doar un lung şir de coincidenţe ce m-au ghidat, fără voia lor, pe un drum corect, ori poate e ceva mai mult, ceva ce nu pot măsura, dar cert e că mi s-a întâmplat de câ­teva ori în viaţă, în momente ce păreau liniştite, aşezate, sigure, din punct de vedere profesional, fără nevoia de a fi „dezechili­brate” de o posibilă schimbare, să ascult vocea aceea interioară care-mi spunea: acum trebuie să alegi un alt drum, nu e un risc, deşi aşa pare. Şi aşa a şi fost: schimbările importante din profesie au avut loc pentru mine în clipe în care nu prea multă lume ar fi dat confortul a ceea ce merge pe provocare – este ceea ce mi-au spus tranşant cei din jur, închipuindu-se în papucii mei pentru o clipă", scrie "Zâna" în editorialul revistei Business Woman.

"Eu cred, însă, că a alege o altă direcţie când te afli într-o răscruce de drumuri nu e un risc, dacă ai încredere în propriile forţe şi imaginaţie cât să-ţi spui: „merită să încerc ceea ce simt şi, dacă nu-mi iese, oricum sunt în stare să fac altceva cel puţin la fel de bine; am minte, un corp sănătos şi destulă creativitate cât să schimb macazul fără a provoca o furtună.
Nu a fost nevoie, am avut norocul, atunci când am pornit convinsă şi cu motoarele pregătite pe un nou drum, să reuşesc ce mi-am propus. Dar chiar şi când ai dubii, dacă eviţi ridicolul – singurul sentiment al noii în­cercări de care mă feresc, căci sunt de părere că trebuie să simţi când eşti pe o cale care te face clar omul nepotrivit la locul nepo­trivit –, eşti liber şi îndreptăţit să îţi testezi abilităţile. De nu aş fi făcut asta atunci când eram studentă la informatică şi nu-mi trecea prin minte niciun moment că televiziunea ar putea avea vreun rol în viaţa mea, astăzi nu aş fi ceea ce sunt, cu tot bagajul de amintiri, realizări, bucurii şi lecţii de viaţă care mă definesc şi mă fac să simt că sunt un om mai aproape de împlinire"
, scrie Andreea Marin

"Astăzi sunt la momentul unei alegeri: provocări noi mă aşteaptă în anul ce vine, mi-am extins activitatea profesională, idei incitante mă traversează şi mă pun la treabă, astfel încât îmi dau seama că 24 de ore pe zi nu îmi mai sunt de ajuns", continuă vedeta în textul publicat.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cristi pe 14 Ian 2013, 21:17
    casnicia

    la copil s a gindit cineva? stie cineva ce este sau ce o sa fie in sufletul bietului copilas?andreea ce spui de asta?ce i raspunzi cind o sa intrebe .....UNDE E TATA? sau tu stefane cind te va intreba UNDE E MAMI?sint curios CE I RASPUNDETI ??????

    0
    0

  • MARIUS pe 14 Ian 2013, 18:34
    felicitari

    Draga Andreea, Totdeauna mi-a placut de tine,am urmarit toate emisiunile tale si ma bucur ca esti curajoasa,puternica si sunt sigur ca vei reusi in orice proiect.Astept cu nerabdare sa vad noile aparitii ale tale.Iti doresc mult succes.

    1
    0

  • florina pe 14 Ian 2013, 18:14
    BRAVO!

    Draga Andreea, FERICE DE TINE , CA O POTI FACE! Mai bine pui punct,daca vezi ca nu mai merge! Dumnedeu sa-ti ajute!

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod