Andreea Ibacka, la perfuzii din cauza unor stridii

O seară normală a luat o turnură periculoasă pentru Cabral și soția lui. La scurt timp după ce ei au luat masa într-un restaurant, Andreea s-a simțit foarte rău.

Cabral a trecut prin clipe dificile după ce a ajuns cu soţia la spital.

"Ieri seară am fost cu soţia la voi, eu am băut o apă, ea a mâncat midii. La 30 de minute după ce am plecat de la voi au început crampele dureroase, apoi vărsăturile succesive. La 04:00 A.M. am chemat salvarea, au pus-o pe perfuzii, doar aşa s-a liniştit pentru câteva ore. Acum scriu mesajul asta din camera de primiri urgenţe a Spitalului Militar din Constanţa, iar se simte foarte rău, s-ar putea să o interneze.

Vă scriu mesajul solicitându-vă un punct de vedere înainte de a acţiona în orice fel", este mesajul pe care prezentatorul TV l-a adresat conducerii restaurantului și pe care l-a publicat apoi pe pagina lui de Facebook.

"Asta le-am scris. Aștept acum sa văd ce zic ei. Nu vreau să sar înainte vreme, dar nici să stau degeaba nu pot... Restaurantul este din Constanța, evident", a mai scris Cabral.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
20 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod