AFI Palace Cotroceni lansează AFI Gift Card, cea mai bună și sigură alternativă pentru oferirea unui cadou

AFI Palace Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România și Provus, lider al pieței de procesare a tranzacţiilor cu carduri bancare din România lansează serviciul AFI Gift Card, după o investiție comună de peste 400,000 de Euro. Prin intermediul acestui serviciu, AFI Palace Cotroceni propune o nouă alternativă de a oferi un cadou, sub forma unui card valoric.

Astfel, de acum înainte, toți cei care doresc să ofere cadoul potrivit, indiferent de ocazie, pot alege alternativa AFI Gift Card.
Cardurile AFI Gift Card pot fi încărcate cu sume cuprinse între 50 și 10.000 de lei pe zi, iar utilizarea sumelor poate avea loc în multiple operațiuni.


„Atunci când oferim un cadou, vrem întotdeauna să îl găsim pe cel mai potrivit, dar nu este chiar atât de ușor, uneori fiind nevoie de ore întregi de căutări. De aceea, noi am lansat produsul AFI Gift Card prin care ne dorim să venim în ajutorul tuturor celor care își doresc să facă o surpriză plăcută familiei, prietenilor, angajaților sau partenerilor de afaceri.

Mai mult decat atât, se apropie sezonul sărbătorilor și credem că AFI Gift Card este o alternativă excelentă pentru a-i surprinde pe cei dragi cu un cadou special.” , declară Aura Dinu, Marketing Director AFI Palace Malls Division.


AFI Gift Card funcționează prin tehnologia Provus, care permite personalizarea acestuia cu date de idetificare pentru fiecare utilizator în parte. În fiecare magazin partener unde poate fi utilizat cardul AFI Gift Card există POS-uri speciale Provus care funcționează ca și POS-urile obișnuite, utilizatorii primind după cumpărăturile efectuate și chitanțele aferente.


AFI Gift Card se adresează atât persoanelor fizice cât și celor juridice. Acesta poate fi achiziționat de la chioșcul dedicat aflat în interiorul centrului comercial, în imediata apropiere a intrării Far. Detalii despre acest nou produs pot fi gasite pe site-ul AFI Palace Cotroceni și la Info line non-stop 021.202.69.94.


Cardul poate fi folosit în zeci de magazine din centrul comercial, printre care Cavaliere, Musette, Douglas, Sephora, Cărturești, Perfect Nails, Antonelle, New Balance, Bata, Zodiac Café, Aqua (Spălătorie), Optiplaza, Plusoptic, Police, Tommy Hilfiger, Braiconf, Oxette, Adina Buzatu, Mirano, Eye Shine, Optinova, Gett's Color Bar, Depot96, Ecco, Stone Creek, Next, Private Affairs, Pada Murre, Big Step, Ma Dame, Poema, Takko, Accessorize, Etic, Melkior, Pepper, Timeout, Kenvelo, Karen Millen, Desigual, Parfois, Lee Cooper,  Orange, Samsung, Flormar, Bigotti, Massini Lego, Reserved, Cropp Town, Mohito, Sinsay, Otter, Clarks, Salamander, Call it Spring, Aldo, Luxury Avenue, Yves Rocher.
Pentru mai multe informaţii despre evenimentele și noutăţile din AFI Palace Cotroceni, puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro .

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Stoica naomi pe 5 Mar 2024, 18:38
    Card

    Vreau sa îmi fac un Gift card

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod