Acasă aduce din 14 decembrie trei seriale de excepție: Sufletul meu pereche, Îngeri și nobili și Avenida Brasil


Din 14 decembrie, Acasă te poartă într-o călătorie fascinantă în jurul lumii: din India în Turcia și Brazilia! Telespectatorii sunt invitați să descopere trei noi povești de iubire cu milioane de fani în lumea întreagă. Serialele fenomen vin Acasă, să te cucerească de la prima vedere.
Timp de o oră, de luni până vineri, de la ora 17:00, românii vor putea urmări serialul indian Sufletul meu pereche, care prezintă povestea unui bărbat ce regretă teribil decizia de a nu se căsători cu femeia pe care o iubește, dar și întâmplările prin care acesta trece în încercarea de a-și îndrepta greșeala.

De la ora 18:00, de luni până vineri, timp de două ore, telespectatorii vor vedea incredibila poveste a serialului turcesc Îngeri și nobili. Ata duce o viață liniștită alături de soție și cei doi copii, însă problemele îl copleșesc și deciziile din trecut revin în defavoarea sa, reușind să-i zdruncine liniștea și fericirea.

De luni până duminică, de la ora 20:00 la 22:00, Acasă aduce o super producție braziliană, cu o distribuție de excepție, Avenida Brasil.
Serialul prezintă povestea dramatică a Ritei, o tânără a cărei viață a fost distrusă de o femeie ambițioasă, fără scrupule. Drumurile celor două se vor intersecta atunci când Rita va fi adult, va avea o nouă identitate și va face tot posibilul să se răzbune.

Telespectatorii sunt invitați să urmărească, din 14 decembrie, trei seriale de excepție, ale căror povești au impresionat milioane de persoane.

Acasă e viața ta!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod