10 zile de festival și 48 de evenimente culturale în Alexandria, #întrucât IDEO IDEIS

În perioada 1-9 august, Alexandria se transformă, pentru al zecelea an consecutiv, într-o scenă de teatru, în care personaje principale sunt tineri liceeni din toată țara și membrii comunității locale, care își petrec o săptămână de vară înconjurați de cultură, #întrucât IDEO IDEIS.
14 spectacole de teatru profesionist, 10 spectacole de teatru tânăr, 3 masterclass-uri, 5 filme, 16 ateliere, 3 Seri ale Povestitorilor și 3 spectacole pentru copii sunt doar câteva dintre evenimentele celei de-a zecea ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS.

Anul acesta sărbătorim schimbarea prefixului festivalului cu o noutate. #Întrucât IDEO IDEIS, multe persoane își doresc să ajungă în Alexandria, să participe la spectacole și să ia parte la „magia” festivalului, am hotărât să punem la dispoziția publicului o cursă specială București-Alexandria-București. În fiecare zi, pe întreaga durată IDEO IDEIS, un microbuz îi va aduce gratuit la festival pe toți cei care vor să vadă spectacolele, să participe la evenimente sau pur și simplu să-și revadă vechi prieteni.”, spune Alexandru Ion, Co-Președinte IDEO IDEIS.
Programul complet al transportului gratuit va fi disponibil pe www.ideoideis.ro.

Tinerii actori-liceeni veniți din întreaga țară vor putea participa, în primele patru zile ale IDEO IDEIS, la Atelierele de Teatru Tânăr, coordonate de tineri actori și regizori, iar ulterior își vor prezenta spectacolele de teatru în fața mentorilor și a comunității din Alexandria, într-un cadru non-competitiv.

Pe scenele IDEO IDEIS se vor juca și 14 spectacole de teatru profesionist, printre care se numără „CEO” – Teatrul de Comedie, București, „The History Boys. Povești cu parfum de liceu” – Teatrul Excelsior, București, „Antisocial” – Teatrul Radu Stanca, Sibiu, „Profu’ de religie” – Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, „Flori pentru Algeron” – Teatrul ACT, București și „Trădare” – UnTeatru, București.
Vanilla Skype, primul spectacol scris și regizat de Cătălin Ștefănescu, unul dintre cei 5 mentori ai festivalului, este spectacolul eveniment al ediției X. Vanilla Skype este o co-producție Teatrul ACT și Asociația TETA și a luat naștere #întrucât IDEO IDEIS. Pe scena Casei de Cultură din Alexandria vor urca, pentru prima oară în această formulă, Marcel Iureș, Președinte Onorific IDEO IDEIS, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu – mentori IDEO IDEIS, Alexandru Ion, Co-Președinte IDEO IDEIS, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel, Membri ai Consiliului Director IDEO IDEIS, dând astfel o formă artistică unei colaborări începute acum 10 ani, în cadrul festivalului.

Cinemateca Târzie aduce în Alexandria două filme românești valoroase: Toto și surorile lui, în regia lui Alexander Nanău, și Aferim, regizat de Radu Jude.
Timp de trei zile, Caravana TIFF va aduce în Alexandria proiecții gratuite de film în aer liber. Masterclass-urile și Serile Povestitorilor vor aduce în fața publicului personalități cu experiență în domenii conexe teatrului, care vor împărtăși povești și sfaturi celor prezenți.

Seria de evenimente dedicate comunității locale continuă și în această ediție, cu 4 ateliere de dezvoltare personală Art&Play, 3 spectacole pentru copii – unul dintre acestea readucându-l în mijlocul copiilor din Alexandria pe Marian Râlea – și un atelier de consiliere parentală, dedicat tinerilor părinți din Alexandria.

Programul complet al celei de-a zecea ediții a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS este disponibil pe www.ideoideis.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod