"Volver", intoarcerea la radacini...


Ca orice film al lui Pedro Almodovar, iti intra in suflet, te rascoleste, te reinventeaza. "Volver" este poate cea mai frumoasa creatie a sa. Cu siguranta este filmul cel mai usor de patruns, desi fantasticul si realul se impletesc natural, la fel ca in peliculele sale anterioare. Este un film al intoarcerii ("volver"). La radacinile lui Almodovar, la comedie, la lumea femeilor, la maternitate. Un omagiu bland si cald inchinat oamenilor. Despre oameni. Pentru oameni.

Regizorul afirma: "Cel mai greu lucru la 'Volver' a fost sa scriu sinopsisul. Filmele mele devin din ce in ce mai greu de povestit in cateva linii." Si, intr-adevar, la Almodovar povestile nu sunt niciodata simple. Firele narative se amesteca, realitatea se impleteste cu elemente de fantastic si ai sentimentul ca esti partas la o un basm, cu toate minunile sale. Iar filmele lui Pedro Almodovar sunt adevarate minuni. Oameni si vieti care traiesc si pulseaza in filmele pe care le creeaza.

Trei generatii de femei supravietuiesc vanturilor de Est, focului, nebuniei, superstitiilor si chiar mortii, prin bunatate, minciuni si printr-o vitalitate fara limite.

Raimunda (Penelope Cruz), maritata cu un muncitor fara serviciu, are o fata adolescenta, Paula (Yohana Cobo), ce creste sub privirile pofticioase ale tatalui ei. Sole (Lola Duenas), sora ei, are o mica afacere, un salon de coafura improvizat acasa. Cele doua surori fac o vizita matusii lor in varsta si sunt surprinse sa o auda pe aceasta vorbind despre mama lor, Irene (Carmen Maura), care a murit intr-un incendiu alaturi de tatal lor, ca si cum ar fi fost inca in viata. O credinta obisnuita, de altfel, in sat, unde se spune ca spiritul celor disparuti le apare celor dragi mai ales daca au lasat in urma probleme nerezolvate.

Pana la urma, asa se si intampla. Pentru ca Irene ii apare mai intai surorii ei (Chus Lampreave) si apoi lui Sole, desi cele cu care are inca niste probleme de rezolvat sunt Raimunda si vecina din sat, Agustina (Blanca Portillo).

La intoarcere insa, Raimunda are de infruntat o alta dilema - in bucatarie gaseste cadavrul sotului sau, intr-o balta de sange. Incercand sa se apere de poftele "tatalui", Paula l-a injunghiat pe acesta si, disperata, o asteapta pe mama ei. Raimunda trebuie sa caute acum solutii pentru a scapa de cadavru si pentru a-si proteja fiica.

Nici macar nu poti spune ca acest film se incadreaza intr-un gen anume. Pentru ca are cate putin din fiecare - este o drama, cu tristeti si suferinte acute, este un thriller care te tine cu sufletul la gura cu micile sale actiuni "politiste", este o comedie neagra cum numai Almodovar stie sa faca...

Un film in care mortii si vii "traiesc" unii langa altii, personaje ale aceleiasi lumi, in care moartea nu are nimic lugubru, nimic infricosator, nimic sinistru. Ba chiar dimpotriva - moartea este privita ca o stare naturala, este integrata vietii si genereaza situatii amuzante, un umor negru, in stilul inconfundabil al regizorului.

Secventa de la inceputul peliculei, in care femeile din La Mancha au grija de mormintele celor dragi, le curata si le primenesc, spune totul despre felul in care traiesc oamenii in aceasta Spanie vie si calda. Mortii nu pleaca niciodata complet de langa noi, iar oamenii din La Mancha le-au inchinat o cultura si ritualuri umane. Mortii le imbogatesc viata, sunt in continuare prezenti, cu o naturalete incredibila.

Almodovar avea sa spuna despre filmul sau: "M-am intors la tinutul La Mancha (cu traditiile, vorbele, terasele lui). M-am intors la lucrul cu Carmen Maura (dupa 17 ani), lucrez din nou cu Penelope Cruz, cu Lola Duenas si cu Chus Lampreave. M-am intors la maternitate, ca origine a vietii si ca fictiune.

Si, bineinteles, m-am intors la mama. La Mancha este pentru mine sanul matern... Mama a fost mereu prezenta in timpul scrierii scenariului. Nu stiu daca filmul e bun, insa mie mi-a facut enorm de bine sa-l fac.

Pana acum am dramatizat prea mult moartea. Nu am acceptat-o si nici n-am inteles-o. Si asta m-a intristat teribil, mereu.

Fantoma mamei care le apare fetelor este cel mai important lucru din 'Volver'. In satul meu, aceste lucruri se intampla. Am auzit de astfel de aparitii, desi eu nu cred in ele. Decat daca li se intampla altora. Sau in fictiunea filmului meu. Fapt care mi-a adus o mare seninatate. Niciodata in viata nu am fost senin. Nelinistea mea launtrica, alaturi de insatisfactia galopanta, au actionat in general ca un stimul. In ultimii ani insa ele au creat anxietate, in viata si in munca mea.

Pentru a regiza un film iti trebuie mai multa rabdare decat talent. Si eu mi-o pierdusem de mult. O data cu 'Volver', cred ca mi-am recuperat o mare parte din rabdare...

Cu acest film, am umplut un gol, mi-am plans mortii. Mi-am luat ramas bun de la ceva (tineretea mea?) de care inca nu ma despartisem. Nu e nimic paranormal aici. Mama insa nu mi-a aparut, desi i-am simtit prezenta mereu.

'Volver' este tributul meu fata de riturile practicate de consatenii mei in privinta mortii. Mortii nu mor niciodata total. Dintotdeauna mi-am invidiat consatenii pentru usurinta cu care vorbesc cu mortii lor, cu care le cultiva memoria. Precum Augustina in film, multi isi ingrijesc propriul mormant de cand sunt inca in viata.

Pentru prima data acum accept ca moartea exista. Nu ma mai infricoseaza. Desi nu sunt religios, am facut presonajul lui Carmen Maura sa vorbeasca despre Infern, Paradis si Purgatoriu. Si rezulattul e ca cealalta lume este exact lumea noastra. Aici suntem in Infern, in Paradis sau in Purgatoriu."

Femeile lui Pedro Almodovar...

Nu degeaba aceasta pelicula a luat Premiul de interpretare feminina la Cannes, anul acesta, precum si premiul pentru Cel mai bun scenariu, acordat lui Almodovar. Distributia feminina aleasa de regizor este extraordinara - Penelope Cruz este mai frumoasa ca oricand, plina de vitalitate si joaca, probabil, cel mai bun rol al ei de pana acum. O actrita cu mult mai buna decat i s-a acordat credit - capacitatea ei de a trece de la o emotie la alta, de la pasiune si tandrete la ura sau lacrimi, puterea si fragilitatea ei, toate au ajutat-o sa aduca la viata personajul Raimunda.

Lola Duenas nu iese in evidenta atat de mult ca Penelope Cruz - personajul ei, Sole, este mereu pus in umbra de catre cel interpretat de Cruz. Totusi Duenas reuseste sa aduca un echilibru fantastic intre pasiunea aproape nestavilita a Raimundei si "cumintenia" timida a lui Sole. Caldura sufleteasca a lui Sole, bucuria ei sincera, de copil, si recunostinta pe care o simte regasindu-si mama alaturi, fie si ca "fantoma", sunt emotionante si atat de profund umane, punand din nou accentul pe ceea ce inseamna familia pentru Almodovar.

Regizorul a afirmat, in legatura cu acest lucru: "'Volver' este un film despre familie si facut in familie. Surorile mele mi-au fost sfatuitoare in tot ceea ce era legat de La Mancha si despre casa din Madrid (cu salonul de coiffure, mesele, detergentii...).

Si familia mea s-a mutat de la sat la oras. Eu am plecat de acasa foarte devreme si am devenit un orasean inveterat. Agustina, personajul cel mai expresiv dintre cele ale acestui film de femei, are o scena vitala. Ea priveste, singura pe strada, cum se indeparteaza masina lui Sole, si aceasta este imaginea singuratatii rurale in mijlocul orasului...".

Asa cum spune si Almodovar, Agustina (Blanca Portillo) este un personaj cheie al peliculei - ea intruchipeaza ideea de comunitate si solidaritate. Ea este cea care are grija de vecinii in varsta din sat, cultiva si perpetueaza traditiile si, in egala masura, secretele comunitatii.

Agustina, bolnava de cancer, in faza terminala, isi doreste cu disperare ca, inainte de a muri, sa rezolve misterul legat de disparitia mamei sale. Iar Portillo ii joaca rolul cu demnitate si naturalete, cu gratia femeii care stie mai multe si mai bine, cu bunul simt al celui care traieste intre oameni si pentru oameni.

Yohana Cobo (Paula) este si ea parte integranta din acest univers al femeilor lui Almodovar. Rolul sau, desi mai mic comparativ cu rolurile celorlalte actrite, este la fel de plin de intensitate ca si ale lor. Reactiile personajului, tensiunile si dramele pe care le traieste o alatura celorlalte femei puternice din aceasta distributie.

Carmen Maura (Irene) revine cu bucurie, daruire, devotament si implicare evidente alaturi de Almodovar, dupa 17 ani de absenta, reprezentand o noua intoarcere a regizorului... Secvente pline de emotie pe care Maura le joaca aparent fara efort o recomanda drept un talent desavarsit. Personalitatea ei puternica ajunge la inima fiecaruia dintre noi si imbogateste lumea marelui ecran. Este intruchiparea mamei, cu sacrificiile pe care numai o mama le-ar putea face pentru familia si copiii ei, cu greselile sau amintirile urate care ne leaga pe toti de existenta sau amintirea mamei, cu toate clipele de fericire absoluta pe care le asociem cu imaginea ei...

Nu exista foarte multi regizori care sa stie sa vorbeasca despre moarte si despre femei asa cum o face Pedro Almodovar. Moartea devine o stare naturala, chiar un alt mod de viata... Este amuzanta, profunda si plina de semnificatii. Iar femeile din lumea lui Almodovar... au relatii complicate, strans legate, adanci, cu foarte multe ramificatii si motivatii.

Un film despre dragostea materna, despre familie, comunitate, vecini, prieteni, despre atitudini si ritualuri, despre viata si moarte, despre mister si taine pe care este mai bine sa le pastrezi ingropate, dar care uneori te lovesc peste fata... Filmele lui Almodovar ascund intotdeauna comori si intrebari...

Un film despre trecutul pe care trebuie sa il infrunti, despre lucruri nerezolvate ce isi arata coltii, despre relatii si tensiuni, despre relatia mama-fiica, vesnic problematica, vesnic plina de obstacole, dar care ascunde in sine bucurii si fericiri nebanuite.

Un film despre iertare si sacrificiu, despre greseli si despre a merge mai departe, lasand in urma ceea ce nu trebuie spus cu voce tare sau reparand poduri emotionale distruse candva de neintelegeri. O bijuterie de film pe care nu trebuie sa il pierzi. Unul dintre putinele proiecte cinematografice care te va indrepta spre propriul suflet. Cu multa caldura si compasiune.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • camelia pe 28 Aug 2010, 00:01
    nu doar un film...

    e prea colorat si prea frumos ca sa fie adevarat! e ca un vis suprarealist, nu stii daca te impaca sau daca te impinge spre tardive clarificari cu tine si cu cei din jur...atat

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod