Femeia contemporana este "sexul cel tare"


Ana Maria Beligan, femeia-polivalenta - scenarist si regizor la Melbourne, autoare a mai multor volume publicate atat in Australia, cat si in Romania, mama a doua fete - Katrina si Dana, este de parere ca femeia secolului XXI a devenit "sexul cel tare". Aflata in Romania pentru lansarea celei de-a treia carti in limba romana "Mamabena.com", scriitoarea s-a simtit onorata sa raspunda intrebarilor noastre.

Ma simt onorata ca veniti din partea unui site care se adreseaza femeilor. Poate ca este aici o mica coincidenta: "Mamabena.com", carte pe care am lansat-o acum in Romania scrisa intr-o cheie putin umoristica cu elemente magic-realiste, este de fapt un imn inchinat noua, sexului tare. Cine este Mamabena? Aceasta Mamabena intrupeaza de fapt acel spirit formidabil de supravietuire pe care-l avem noi femeile, acel spirit de adaptare. Credeti-ma ca experienta mea de emigrant, la capatul celalalt al pamantului, mi-a furnizat multe exemple concrete in legatura cu faptul ca noi suntem sexul cel tare, noi suntem adevaratii supravietuitori, noi cream dinastii si transmitem tot ce este de transmis atat ca valori, cat si ca background generatiilor tinere. Noi suntem educatorii, noi suntem cei care dau nastere noii generatii - pe umerii nostri sta de fapt lumea. Din pacate, lumea nu este condusa de noi, nici macar nu avem o reprezentare proportionala in nici unul dintre parlamentele planetei si din cauza aceasta, cred eu, lucrurile la nivel planetar sunt atat de dezastruoase.

Cum este perceputa femeia de aici din Romania fata de femeia din Australia?

Va spun cinstit eu vin dintr-o tara, din Australia, unde de fapt s-a implementat pentru prima data dreptul de vot la femei. Exista o traditie feminista foarte puternica si respectul fata de femei si fata de minoritati este litera de lege; de exemplu acolo nu exista discriminarea unui salariu mai mic pentru ca esti femeie; e motiv de judecata. Acolo sunt o multime de traditii culturale care vin, bineinteles, cu tot bagajul lor de prejudecati. N-ai decat sa-ti pastrezi prejudecatile intre patru pereti, in momentul in care pasesti in domeniul public nu exista sa practici discriminare. Sigur ca sunt femei care prefera sa stea acasa si sa-si creasca copiii decat sa munceasca, daca isi pot permite acest lucru, dar aceasta este o meserie - a creste un copil nu inseamna "Saracuta sta acasa si nu este buna de altceva". In nici un caz - sunt femei cu importante pozitii in lumea corporatista care spun "In urmatorii 5 ani de zile voi lucra de acasa sau voi lucra part-time pentru ca vreau sa-mi cresc copiii bine si vreau sa am o relatie cu ei". Ei privesc cresterea unui copil foarte serios, ca pe un job, iar statul recunoste lucrul acesta. Aportul unei mame la educarea copilului nu este un lucru derizoriu, este o meserie. O femeie care sta acasa nu spune "Eu sunt o casnica", ci "Eu sunt o homemaker" pentru ca si o casa trebuie gestionata, iti trebuie o minte economica, o minte de educator ca sa cresti copiii. Esti un mic manager cand esti sufletul unei case si acest fapt se recunoaste din ce in ce mai mult si la modul economico-financiar, dar si la modul cultural.

In Romania cum stau lucrurile? Cand am venit pentru prima data dupa revolutie, acum 10 ani, in 1995 paream o pasare ciudata si rara printre apropiatii mei. Ei ma intrebau: "Cum arata o zi de-a ta?" si le povesteam "Dimineata ne sculam, Valeriu duce copiii la scoala". "Poftim??? 'Valeriu duce copiii la scoala', cum e treaba asta?" si imediat mi-au pus brandul de feminista. Eu nu sunt o feminista agresiva, eu sunt o femeie care pur si simplu isi vrea drepturile si vrea sa fie respectata pentru ceea ce este; iar ca scriitor nu vreau sa fiu privita ca un scriitor femeie, ci ca un scriitor. Imediat mi-au pus brandul de feminista pentru ca eu gandeam putin altfel si pentru ca mi se parea normal ca si barbatul sa faca treaba in casa, sa participe la gestionarea gospodariei. Prietenilor apropiati li se parea inadmisibil ca un barbat sa faca treaba in casa; am vazut si oameni foarte educati care nu stiau sau pretindeau ca nu stiu sa aprinda un ochi de aragaz pentru ca asta este treaba nevestei. Mi s-a parut un ultragiu.

Lucrurile s-au schimbat foarte mult - simplul fapt ca existati dumneavoastra. Am descoperit ca sunt oameni capabili, oameni educati, oameni puternici, care vor un alt model de feminitate fata de traditionala femeie cu desaga, care vine de la serviciu covarsita de oboseala si de plase, de griji si se apuca sa gateasca pentru familie.

Sunt necesare alte modele; sigur ca au aparut alte modele - femeia manager, femeia-parlamentar - nu insa destule, mai ales in lumea culturala. Aici nu pot sa nu ma revolt si sa nu mentionez acea carte "De ce iubim femeile" a lui Mircea Cartarescu - intamplator mi-a fost trimisa in Australia si am lecturat-o, am primit chiar si un fel de invitatie sa particip la un fel de replica "De ce iubim barbatii?". Nu am acceptat aceasta invitatie pentru ca nu am vrut sa intru intr-un dialog cu acea carte, care pe mine personal m-a insultat. Femeile sunt privite acolo cu atata condescendenta, cu atata aroganta, sunt de fapt niste obiecte fragile si un pic idioate sau gratioase ca un fel de portelanuri. Pe mine m-a revoltat foarte mult, si nu numai pe mine, ci si pe alte prietene de-ale mele de limba romana carora le-am imprumutat cartea ca sa vad daca si pe ele le revolta la fel de tare. Nu vreau sa intru in speculatii cu tipul de femeie care iubeste o asemenea carte! Eu cred ca o femeie care se respecta nu are cum sa iubeasca aceasta carte.

Cand am plecat din Romania am avut impresia ca plec dintr-o tara in care femeia este foarte respectata, pentru ca la noi in familie barbatii sunt foarte civilizati, niciodata n-au ridicat mana la o femeie, tatal meu dintotdeauna se declara feminist, le iubeste pe fetele din familia lui, totdeauna ne-a aratat o deosebita dragoste. Pe vremea aceea, cand am plecat eu in 1982, nici nu exista conceptul de violenta la domiciliu.

Imi aduc mainte ca eram deja regizor la "Alexandru Sahia" (deci aveam o profesie "barbateasca") si vorbeam odata cu un operator de-al meu care spunea ca pentru el exista doua feluri de femei: femeia "margareta" si femeia urata - era vorba despre zicala aceea ca o femeia sau este urata si proasta sau este urata si desteapta; nu e posibil sa fie amandoua.

In studiile mele de lingvistica in Australia am facut o analiza a abecedarului romanesc, care, in primii ani dupa revolutie pastra acelasi tipar comunist. Am facut o analiza a verbelor si am intocmit o lista cu verbele care se refera la baietei si cele care se refera la fetite. Baieteii mergeau la vanatoare, mergeau cu tata pe santier; fetita stergea motanul de lapte sau ridica cescuta de pe jos; facea toate aceste actiuni teribil de anodine si de limitative.

La noi nu a existat o educatie, de-abia acum au inceput sa rasara discipline ce au ca obiect de studiu discriminarea prin limbaj. Imi pare foarte bine ca exista o generatie extrem de educata si inteligenta de tinere care vor si si altceva. Simt ca lucrurile sunt in schimbare. Imi place sa cred ca "Mamabena.com" cade pe un teren din acesta fertil. Ambitia mea este ca literatura mea sa propuna si un alt model de femeie; nu femeia amanta, nu femeia nevasta, nu femeia iubita, muza, ci femeia model a actiunii.

Cliseul zilelor noastre - "Barbatul este centrul universului" - nu tine de educatia pe care baiatul o primeste de acasa si indirect tot de femeie?

Ba da, categoric, primele care educa barbatii sunt mamele. De multe ori, baietii vin pe lume, prin prisma mamelor, cu un bagaj de prejudecati, de conditionari socio-culturale extraordinare, daca mama ii baga de mic in cap ca el este centrul universului si ca femeia trebuie sa-i innode siretul de la pantofi. Eu cred ca acele femei nu se respecta pe ele insele, nu respecta notiunea de femeie.

Trebuie inceput de acolo, din primii ani de viata, apoi din gradinita, din scoala, la toate nivele, dar este in mana femeilor pana la urma schimbarea perceptiilor, prejudecatilor, comportamentelor eronate. Nu se pot schimba de pe o zi pe alta. Trebuie incet, incet, de-al lungul anilor sa se produca aceasta schimbare pentru ca nu se mai poate.

Pana la urma in spatele succesului unui barbat nu se afla femeia?

Mie imi suna putin a cliseu. Sigur ca un barbat este foarte determinat de mama care l-a educat, de femeile care l-au format ca barbat, dar cand vorbim despre acest lucru raportam femeia la un barbat. Ce m-ar interesa pe mine: oare in spatele unei femei se afla un barbat? Exista si situatia simetrica? Deocamdata nu prea cred.

In Australia am observat foarte multe cazuri de familii dezbinate, femeile care raman singure se descurca absolut perfect, barbatii singuri sunt o catastrofa. Barbatii sunt mai inadaptabili.

Doua femei care vorbesc fac schimb de experienta; ele tot timpul isi transmit una alteia experientele, indiferent ca trateaza subiecte legate de telenovele sau piata. Fiecare ii spune celeilalte cum a actionat intr-o anumita situatie si atunci se creeaza un fel de flux de experienta colectiva nemaipomenit. Barbatii cand se aduna si vorbesc, trateaza politica, fotbalul si poate sexul. Poate ca este un fenomen de conditionare socio-culturala faptul ca barbatii foarte greu vorbesc despre relatii, despre ce-i doare cu adevarat, despre esecuri personale, despre cariera si in general daca se confeseaza, vorbesc cu o femeie, nu cu un barbat - acesta este un handicap al lor as zice.

Stiintific, femeile sunt mult mai dotate in materie de posibilitate de comunicare, comunica si rezolva conflictele mult mai usor. La femei, comunicarea este pe ideea de colaborare - "hai sa rezolvam situatia, problema cu care ne confruntam", la barbati este - "hai sa ne luam la bataie sa vedem care castiga" - e un power game. Sa nu intelegeti gresit! Nu exista superior si inferior. Este vorba de o complementaritate intre femei si barbati ca intre orice alti binomi; intre jumatati care se iubesc si se aprecieaza, nu trebuie sa existe concurenta. Suntem diferiti si ar trebui sa folosim aceste diferente pozitiv, nu ca sa ne subminam unul pe celalalt.

Cat de departe ar trebui sa mearga o femeie in compromis pentru a tine o relatie in picioare?

Eu cred ca o relatie nu merita sa fie tinuta pe picioare daca acel compromis nu este de ambele parti. Daca intr-o relatie se pune problema puterii - "cine are mai multa putere?", "cine manipuleaza pe celalalt?", relatia nu merita.

Saxonii au o fraza care aici se potriveste foarte bine "to let down your defensive" - sa-ti lasi sistemul de aparare deoparte, sa-ti lasi armura. Daca nu poti sa faci lucrul acesta cu omul cel mai apropiat si viceversa, daca trebuie sa-ti iei o armura si sa existe tot timpul un meci "cine lasa ce? cine lasa cat?", atunci nu.

As putea spune ca in perioade cand poate aportul meu privind businessul, treburile casei, ar fi fost absolut necesar, Valeriu ma implora sa stau sa scriu. El este cel mai fericit cand sunt la masa de scris pentru ca stie ca astfel eu sunt fericita. Asemenea gesturi sunt dovezi supreme de iubire.

Unul din paradoxurile societatii in care traiesc este ca munca operatorului de film este mai prost platita cu ora decat munca de fotograf de reclame de pilda. Se intampla ca la un film de buget mic, un documentar, un operator sa fie platit 400 de dolari australieni pe zi, pe cand un fotograf de reclama 4000 pe zi. Este o diferenta enorma.

Daca un film este dupa sufletul lui Valeriu - este ceva ce-i place sau este pentru o cauza nobila - il incurajez sa faca acel film pentru ca stiu ca este fericit facand acel lucru. Ne intelegem nevoile acestea reciproce. Eu cred ca o relatie intre doi parteneri de viata nu trebuie sa fie un "power game" - un joc de putere, ci daca la mijloc este iubire si intelegere, totul se rezolva de la sine.

Femeia si barbatul, cel putin in literatura, isi schimba aura de mister, de egalitate, de erotism, de putere. Ce se intampla in viata de zi cu zi?

Misterul si senzualitatea tin de literatura. Viata de zi cu zi e mult mai complexa.
Eu sunt extrem de norocoasa pentru ca Valeriu, partenerul meu de viata, tatal fiicelor mele - caruia ii este dedicata si aceasta carte - partenerul meu in business, este impreuna cu mine inca din facultate.
Ne-am format impreuna, suntem suflete gemene, a fost o extraordinara potrivire. Am fost adapostita de nefericirile de care au parte unele fete, femei, deosebit de merituoase, care din pacate nu intalnesc persoana potrivita, daca ea exista.

Privind aceasta relatie a mea cu Valeriu, o relatie ideala din multe puncte de vedere, pot spune ca viata de fiecare zi nu mai tine de mister si de aura. Sigur ca in facultate, cand ne plimbam in parc si furam liliac era aura si mister, dar lucrurile acestea evolueaza, se metamorfozeaza si acum au o alta forma. Sunt alte forme de a regenera aceasta aura. Eu am avut cu el un pact. I-am spus: "Uite ce se intampla. Noi suntem acum emigranti, suntem saraci; daca frigiderul este gol putem supravietui, dar daca se intampla sa fie o aniversare a noastra si tu uiti sa-mi aduci o floare atunci stiu ca s-a terminat cu misterul, cu totul".

Niciodata nu ducem lipsa de flori sau de iubire. Nu vorbesc numai de mine, e vorba de toate fetele din casa: mama mea, eu si cele doua fiice ale noastre. Cand simti ca in lupta zilnica, ai pe cineva al tau, pe cineva total daruit tie si cauzei tale, este nemaipomenit; simti ca devii invulnerabil. Noi suntem unul pentru celalalt, bucatica de invulnerabilitate.

Dumneavostra ati avut noroc!

Am trecut prin viata prin multe dureri si multe pierderi, daca n-ar fi decat experienta emigrarii si inceputul cu toate umilintele lui, nu a fost deloc usor. Pe de alta parte am fost recompensata extraordinar in materie de relatii umane - parintii, copiii, partenerul de viata si prietenii.

Cine se afla in spatele dumneavoastra in momentele in care traversati perioade mai dificile?

Este foarte greu de spus pentru ca, din fericire, prietenii buni si familia se afla intr-un fel de continuum si la un moment dat nu mai reusesc sa fac deosebirea dintre cine mi-e familie. Familia este un dat, este o determinare, te nasti cu ea, prietenii ti-i alegi.

Pentru micile necazuri de fiecare zi avem un fel de strategie - la noi masa de seara este un fel de ritual, momentul cel mai important al oricarei zile. La 18:00, cand se aduna toata familia in jurul mesei stingem televizor, stingem tot si ne concentram unul asupra altuia; fiecare povesteste ce a facut in timpul zilei, ce necazuri sau bucurii a avut, ce bancuri a auzit, ce s-a mai intamplat in politica si atunci este ora noastra cand intram in legatura unul cu altul. Fara acest lucru, n-am putea continua ca o familie.

Romanii se ghideaza dupa obiceiuri culinare care li se par "cool" - aleg foarte mult fast-food-urile, care sunt la moda si ajung sa manance in fata calculatorului.

Din pacate vor mai treace cativa ani si-si vor da seama ca este foarte ne-trendy sa mananci de la fast-food pentru ca iti creste colesterolul, iti cad dintii si-ti cade parul.

Urmatorul trend peste 5-10 ani va fi unul naturist, organicist cum este acum de pilda la noi. Totul trebuie sa fie organic, fara substante artificiale, cat mai putine prajeli, cat mai putina mancare fast-food. E cool sa nu manaci la McDonalds, e cool sa mananci organic. Copiii trebuie sa stie ca mancarea este un lucru care trebuie bine gandit si bine considerat. Oamenii trebuie sa se respecte, sa se fereasca de aceste otravuri. Ce ma doare, privind din perspectiva unei mame, se refera la tineretul pentru care nu ar exista ziua de maine - fumeaza pe rupte. Cred ca daca ar fuma copiii mei, as intra in depresie. Nu suport sa vad un om tanar care in mod deliberat isi strica sanatatea. Poate nu inteleg in ce grad isi strica sanatatea, dar ma doare cand vad asa ceva pe strada.

Din tot ce ati spus pana acum, reiese ca aveti o legatura mai mult decat puternica, deosebita cu mama dumneavoastra. Se poate spune acelasi lucru si despre fiicele dumneavoastra?

Este adevarat - e vorba de un continuum. Nu ne dam seama unde incepe o generatie si unde se termina. Mama, eu si fetele mele - exista un fel de flux, nu stiu unde incepe acest flux, unde se termina, dar exista o foarte puternica comunicare si ma simt privilegiata ca pot sa facilitez asa ceva. Nu toate familiiile se bucura de bunici, si nu toti nepotii au puterea de a recunoaste cate resurse de intelepciune se pot ascunde intr-un bunic sau bunica. Este un privilegiu pentru noi sa o avem pe mama cu noi.

Cum se gandesc Katrina si Dana la mama lor, scriitoare?

Am descoperit cand fata cea mica isi cheama fetitele de la scoala si le duce in biblioteca, aratandu-le raftul cu cartile mele.

Ele erau foarte mandre, bineinteles, de bunicul lor. Cand au venit prima data in Romania si au realizat cine este bunicul Radu, s-au simtit extrem de importante de "heritage-ul" acesta de cultura romaneasca. Aratau colegelor poze cu bunicul in diferite roluri. Cand, intr-o buna zi au venit fetitele de la scoala si le-au fost aratate nu pozele bunicului, ci cartile mamei, atunci mi-am zis: "Complexul freudian incepe sa se rezolve. Complexul fata de bunicul cel ilustru incepe incet, incet sa se dizolve".

Nu-i mai putin adevarat ca noi avem foarte frumoase poze artistice facute de Valeriu; si cu acelea se mandresc. Exista in biblioteca la noi, mai multe rafturi cu toti membri din familie care au publicat carti. Este vorba de traducerile mamei - mama mea era una dintre cele mai cautate traducatoare de limba engleza; si tata a publicat doua carti de panseuri; toate publicatiile lui Horia Lovinescu, sotul mamei; Vasile Lovinescu, tatal lui Horia Lovinescu, care a fost foarte mult publicat dupa revolutie; cartile mele.

Care ar fi diferentele-similitudinile intre femeia fictiva a romanului si femeia palpabila a zilelor noastre? Unde se intalnesc?

Veti vedea ca acest roman - Mamabena.com - este populat de femei. Barbati sunt destul de putini, toate rolurile "grase", ca sa folosesc limbajul teatral, sunt jucate de femei. Cred ca este bine sa fie asa, pentru ca nu putem vorbi de o literatura feminista, nu putem vorbi de o literatura care promoveaza frumusetea si forta pe care o are femeia, daca nu ii furnizam si niste personaje care sa dovedeasaca, care sa incorporeze acest lucru.
Prin urmare veti vedea ca sunt multe femei, fiecare din ele incorporeaza trasaturi pe care le-am observat in viata la mine, la mama mea, la fetele mele, dar si la foarte multe prietene pe care le am. Este un anume filon de feminism, n-as spune feminitatea pentru ca acet lucru are conotatii gracile; exista un element feminin puternic inspirat din o multumie de personaje pe care le-am intalnit in viata; dar acest fapt se intampla cu majoritatea scriitorilor. Sigur ca la fiecare este un dram de ceva in plus, imaginar, dar exista o multime de fatete pe care de fapt le-am intalnit in viata in decursul anilor la femei care m-au impresionat.

Ce se ascunde in spatele titlului "Mamabena.com"? Este un titlu mai putin obisnuit.

Eu cred ca titlul trebuie sa contina o mica enigma, un lucru care sa te incite la lectura si sigur ca cei care vor parcurge cartea vor intelege perfect despre ce este vorba. Mamabena este porecla acestei femei care este personajul central al acestei carti; porecla ei este de fapt mama Sabena, dar a devenit Mamabena. De ce Sabena? De la activitatea ei de corporatie; dupa cum scrie si aici pe coperta "mai dinamica decat o corporatie multinationala", o femeie cu o scoala neterminata, poate o scoala a vietii, isi gaseste resursele interioare sa formeze un anumit tip de corporatie multinatioanala; bineinteles e o culta ilegala, ea este un fel de "Nasul", dar in varianta feminina.

V-ati gandit sa ecranizati vreo povestire de-a dumneavoastra?

Da, m-am gandit. Acum sunt intr-o perioada foarte fertila din punct de vedere literar si as vrea sa astern intai pe hartie toate ideile pe care le am, ecranizarile pot veni mai tarziu, cand nu voi mai avea nimic de scris si de spus - atunci cred ca am sa ma apuc de ecranizari. Deocamdata prioritatea mea este sa pun pe hartie tot ce mai am de pus.

Cum este viata culturala din Australia?

Imi face placere sa spun ca este o viata culturala extrem de bogata, eu nu as putea, intr-un singur an, intr-un oras ca Melbourne sa particip la toate evenimentele culturale. Australia este perceputa ca un fel de tara a cangurilor si a ursilor koala, poate maxim ca o tara ce stie sa puna in scena spectacole olimpice deosebite.

Insa se petrec mult mai multe lucruri interesante in Australia. Avem o literatura de calitate, avem un premiu Nobel de literatura, avem multi scriitori talentati, cineasti, majoritatea pleaca la Hollywood, avem o scoala de pictura absolut extraordinara si nu vorbesc numai de pictura contemporana, vorbesc de ce s-a intamplat inca de la inceputul secolului 20. Este o viata culturala nemaipomenita si nu te plictisesti; niciodata n-am simtit ca traiesc pe o insula departe, plus ca este nemaipomenita aceasta bogatie a contactului, a fertilizarii reciproce dintre toate aceste culturi. Mi se pare ca sunt in jur de 180 de etnii care traiesc acolo. Cate limbi, obiceiuri, culturi, cate povesti! Nu te poti plictisi!

Unde anume se integreaza comunitatea romaneasca in acest mozaic?

In Australia au inceput sa vina din ce in ce mai multi profesionisti, oameni seriosi, care s-au integrat fara probleme; avem eminenti medici avocati profesori, oameni de stiinta in toate domeniile de activitate, chiar si un scriitor in persoana mea.

Sunt aceste valuri de emigranti care au fost foarte diferite la momente diferite. La inceput erau multi oameni fara pregatire, cu un cazier juridic si fara a poseda limba engleza; dupa aceea au venit cei cu profesii, cu o perfecta fluenta a limbii engleze.

Exista o diferenta foarte mare si pe criterii religioase. Baptistii si penticostalii care au venit aici sunt mai rurali, mai putin educati. Femeia sta acasa, de regula face intre 6-12 copii, poarta basma, nu vorbeste limba engleza, nu se integreaza in sistem. Barbatul este cel care are grija de legatura cu lumea. Sigur ca aceste comunitati - baptistii mai putin, penticostalii mai mult - sunt mult diferite de romanii ortodoxi care sunt "un network" mult mai relaxat - ei se intalnesc la biserica poate o data de 2 ori pe an - de Pasti si de Craciun.

Sigur ca sunt multi romani cu care imi face o enorma placere sa ma vad si sa fiu prietena; dar am in cercul meu de prieteni si romani si polonezi, greci, italieni, mexicani, toate nationalitatile, bineinteles si anglosaxoni si ma simt foarte bine asa - invat foarte multe de la ei.

Cum va simtiti ca spirit literar? De ce lume va simtiti mai atrasa: de literatura din Australia sau de ceea ce se intampla la noi in acest moment?

Nu ma simt atrasa de nici una si de amandoua. Simt realmente ca fac parte din doua literaturi. Mi-a facut mare placere ca cei din Australia ma considera scriitor australian, cei din Romania ma considera scriitor roman - asa si sunt. Eu incep sa cred ca poate este mai bine asa, ca un scriitor sa traiasca cu un picior intr-o cultura si cu celalat intr-o alta cultura. Nu ai decat de castigat din aceasta detasare si in acelasi timp implicare in aceste 2 culturi foarte diferite. Cu totii suntem mai mult sau mai putin scriitori globali.

Care sunt scriitorii dumneavoastra de suflet?

Este foarte greu de spus pentru ca sufletul se schimba putin de la o epoca la alta. Scriitorii de suflet, pe care i-as lua pe o insula pustie: Rabelais, Villon, dintre clasici, Shakespeare, bineinteles. Dintre contemporani: Marquez, Llosa, Nina Berberova - apropo de femei, sunt indragostita de proza si de stilul Ninei Berberova - imi place foarte mult Amos Os; dintre romani imi plac Stefan Agopian, Razvan petrescu Gabriel Chivu si Cartarescu, ca poet.

Ce sfat ati da unei femei care vrea sa fie realizata atat familial, cat si profesional?

Sa fie ea insasi, sa nu faca compromisuri, sa nu faca nimic impotriva naturii, convingerilor ei. Mai bine nimic decat rau. Aceasta a fost decizia mea si nu am regretat niciodata.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Panait Anişoara pe 7 Ian 2011, 09:56
    Aprecieri

    Vă admir foarte mult pentru ceea ce faceţi şi pentru concepţia despre rolul femeii în societate. Poate , peste o sută de ani, vor ajunge şi femeile din România să gândească precum dvs. Vă doresc multă sănătate, Anişoara Panait

    0
    1

  • Isadora pe 30 Mar 2010, 00:07
    nedumerire

    Va rog sa detaliati: in Australia exista protectia sociala pentru femeile casnice? Ati scris ca "statul priveste cresterea copilului ca pe un job"? Multumesc

    0
    0

  • Dana pe 4 Aug 2008, 14:06
    Misoginismul in Romania

    In Romania femeia are numai obligatii, dar nu si drepturi. Drepturile femeii aici sunt doar vorbe goale.Tagma barbateasca profita de acest lucru. In Romania rar vezi o femeie care sa fie respectata.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod