Alina Berzunteanu - o actrita rebela


Se poate considera o actrita norocoasa: s-a angajat imediat dupa absolvirea Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica la cel mai ravnit teatru din capitala - Bulandra - si colaboreaza in acelasi timp la diverse proiecte incitante de teatru independent. A jucat alaturi de cei mai importanti actori ai scenei bucurestene si in luna aprilie isi va face debutul cinematografic intr-un lung metraj semnat de Cristi Puiu.

Cand i-am propus sa facem acest interviu, Alina se pregatea pentru o noua premiera, un spectacol care se va juca pe scena Teatrului Act, dar care este realizat in colaborare cu Compania Teatrul fara Frontiere - "La tara", de Martin Crimp, in regia tanarului regizor Peter Kerek.

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica in 1997 la clasa profesorului Gelu Colceag, iar de atunci a jucat in nenumarate spectacole ale teatrului Bulandra si nu numai. Putem aminti "Trandafirii rosii", "Tacamuri de pui", "Thomas Beckett", "Turandot", insa proiectul ei de suflet ramane un spectacol realizat la Casa de Cultura Nicolae Balcescu si preluat de teatrul Bulandra - "O noapte furtunoasa", in regia Teodorei Campineanu, proiect care va fi reluat la inceputul lunii februarie a acestui an si in care o puteti vedea interpretand o veritabila Zita...

Cum au fost anii de studentie?
Au fost cei mai frumosi ani... am avut colegi buni, profesori extraordinari. Era o placere sa ne petrecem noptile acolo si sa lucram.

Care a fost relatia ta cu profesorii?
A fost o relatie rebela. Aveam doar 18 ani si tot teribilismul acela adolescentin care te face sa vrei sa nu te intelegi cu nimeni. Apare nevoia aceea de a te certa cu parintii, de a fugi de acasa... cam asa era relatia mea cu profesorii. La clasa lucram foarte bine, ne intelegeam perfect, insa in afara cursurilor faceam tot posibilul sa nu mai fim pe aceeasi unda. Cam asta era relatia mea in special cu Gelu Colceag. Insa ma intelegeam bine la lucru si cu el, si cu Radu Gabriel, si cu Tania Filip...

Au existat proiecte care ti-au placut mai mult in timpul facultatii?
Nu, toate mi-au placut. Tot ceea ce am lucrat in facultate mi-a placut enorm. Am avut un proiect pe care l-am jucat in toti cei patru ani: "Jacques sau supunerea". Ne-am simtit foarte bine toti in acel spectacol si l-am jucat cu placere si in sala Atelier a Teatrului National si apoi la Cassandra. Tot in timpul facultatii am jucat servitoarea din "Lectia" in regia lui Vlad Massaci la Bulandra. Apoi spectacolele din anul patru: "A douasprezecea noapte" si "Desteptarea primaverii" jucate pe scena de la Studioul Cassandra...

Te-ai angajat imediat dupa facultate?
Da, imediat. De fapt, jucasem deja la Bulandra, iar domnul Victor Rebengiuc m-a placut foarte mult inca din facultate - pe vremea aceea era rector si ne-a luat la Bulandra pe mai multi dintre noi. Am facut chiar un proiect care s-a vrut a fi spectacolul nostru de debut - "Trandafirii Rosii", insa nu a iesit asa cum ne-am fi dorit... am simtit ca nu am intrat cu dreptul in teatru.

Ce anume te-a facut sa crezi acest lucru?
Nu a fost un spectacol foarte bun, era un basm, un text vechi si s-a mers undeva pana la jumatate intre clasic si modern si nu a iesit ce trebuia.

Ce s-a intamplat dupa aceea?
Am continuat sa joc in diverse spectacole, insa simteam ca nu am posibilitatea sa arat ce pot. Nu este vorba de roluri mici sau roluri mari. Sa nu ma intelegi gresit. Exista sentimentul acela ca ai foarte mult de spus, dar nu ti se ofera acea sansa de a merge pana la capat, de a arata totul... Au fost doi ani in care nu am gasit acel rol care sa ma multumeasca pe deplin, sa dau tot ce pot. Am jucat si in roluri mai mici, dar in care descopeream totusi acel ceva care sa ma atraga sa-l joc.

Si totusi...
Poate parea paradoxal, dar cel mai mult mi-au placut proiectele din afara teatrului la care sunt angajata. Mi-am dorit de mica sa fiu actrita aici, bineinteles. Cine nu si-ar dori? Insa, abia intr-un proiect independent mi-am regasit acea bucurie si placere de a juca... Cand ai senzatia ca ai ceva de spus, ca ai acea forta care arde in tine si pe care trebuie sa o consumi pana la capat.

Care a fost acela?
"O noapte furtunoasa" al Teodorei Campineanu. Pur si simplu, ne-am strans toti la acest proiect si am inceput sa-l lucram la Casa de Cultura Nicolae Balcescu fara sa ne gandim la ce vom face cu el. A fost un spectacol la care am lucrat doar din placere, fara nici un ban si fara dorinta de a avea succes imediat cu el. Este un spectacol facut cu toata pofta. Stii, nu le poti avea pe toate la fiecare spectacol. Nu poate sa-ti placa totul intotdeauna. Exista lucruri care iti plac, exista lucruri care iti plac mai putin si lucruri care iti displac. Ei bine, la "noaptea furtunoasa..." mi-a placut totul. Absolut tot. Atmosfera, parteneri, rol, scenografie...

Ce s-a intamplat cu acest proiect dupa aceea?
Am inceput sa-l jucam in sala de la Nicolae Balcescu. Apoi a venit Liviu Ciulei sa ne vada, iar Alexandru Darie ne-a si propus sa-l jucam la Bulandra. Stiu ca am avut atunci sala plina de personalitati, atat actori cat si cronicari... insa nu am simtit nici un fel de presiune asupra noastra. L-am jucat cu drag si cu aceeasi pofta cu care am lucrat la el si atat. Nu eram interesati de succes sau de ceea ce vor scrie cronicarii despre noi. Acesta a fost momentul in care am simtit ca "da", se poate... Un alt proiect independent la care am lucrat cu mare placere, chiar daca am avut un rol destul de mic, a fost "Prostii sub clar de luna" in care am jucat Vasilica. M-am simtit extraordinar. Nu stiu cum sa spun... Am avut senzatia ca am facut o floare frumoasa. Nu stiu de ce fac referire la pictura. Poate pentru ca ma si pricep putin la pictura sau pentru ca sora mea este pictorita!?

Ai avut parteneri de scena cu care sa te intelegi bine?
Da, bineinteles. Chiar aici la "Prostii...", Pavel Bartos cu care m-am inteles excelent, Vizante cu care ma certam mai tot timpul, dar care este un partener foarte bun de scena, Vlad Zamfirescu in "Desteptarea primaverii", Luminita Erga in "O noapte furtunoasa", Gheorghe Ifrim cu care am jucat in "Chinezii"... Este vorba de o caldura... simti ca omul acela iti da ceva acolo in scena... Si aici ma inteleg foarte bine cu Papi (Mihaela Sirbu) si Calin (Mihai), dar nu vreau sa spun prea multe lucruri pentru ca suntem abia la inceput cu acest proiect (La tara) si vom vedea cum va fi... insa la lucru i-am simtit ca pe niste parteneri extraordinari.

Cum ai lucrat la "Thomas Beckett"?
A, da... este bine ca mi-ai adus aminte. As fi uitat sa vorbesc tocmai de Adrian Pintea care este extraordinar si ca partener de scena, dar si ca om, in tot ceea ce face. Stii, cand esti mica, te indragostesti de el in Iancu Jianu, cu camasa aceea alba... pe cal...

Stiu ca ai revenit pe scena Studioului Cassandra...
Da, asa este. Iata ca dupa aproape sapte ani de cand am absolvit institutul, am revenit pe aceasta scena si am jucat in spectacolele de regie ale studentilor si alaturi de studenti de la clasele de actorie. Mi-a placut la nebunie. Era mai important ceea ce faceam acolo decat spectacolele pe care le aveam la Bulandra. Am simtit ca ma intorc la ceea ce inseamna cu adevarat actorie. Acolo nu aveam grija afiselor, scenografiei... acolo nu te ocupi decat cu actoria. Nu apar altfel de ganduri, asa cum este firesc sa se intample cand te afli pe o scena profesionista.

Cum te-ai inteles cu studentii?
Excelent.
Studentii au o bucurie cu care vin la repetitie, cu care joaca, bucurie care se pierde treptat cand esti in teatru. Si chiar daca simteam ca sunt mai putin talentati, bucuria cu care veneau sa joace imi placea enorm. Sa nu crezi ca am jucat roluri importante - intr-un spectacol am interpretat o bunica si in altul o mama grasa... dar nu marimea rolului este importanta, ci multumirea pe care o ai atunci cand il interpretezi.

Ce se intampla cu tinerii actori care nu reusesc sa faca meseria pentru care s-au pregatit? Unde crezi ca se impiedica acestia?
Cred ca este vorba mai degraba de un cerc vicios. Pentru unii exista drumuri simple si usoare, iar pentru altii nu. Insa este foarte important pentru fiecare sa-si dea seama cat de mult isi doreste acel lucru. Eu nu cred ca tinerii actori se pierd undeva pe drum, ci mai degraba au alte prioritati in viata lor la un moment dat. Eu cred ca acestia nu fac decat sa dispara pentru o alta cauza. Eu cunosc o actrita care a renuntat la teatru pentru a face un copil - acest lucru a fost mai important pentru ea in acel moment. Daca se va mai intoarce sau nu pe scena... ramane de vazut. Eu cred ca cel mai important lucru este sa se simta fiecare bine cu ceea ce face in viata lui, chiar daca cei din afara poate gandi altfel.

Cu tine cum s-a intamplat?
Eu inca nu am jucat pana in acest moment roluri de care pot sa spun ca sunt mandra. Intotdeauna mi-am dorit ceva care sa nu tina neaparat de un succes imediat, ci sa fie bun, sa fie adevarat, sa fie de calitate. Ma gandesc ca, poate daca as fi primit inca de la inceput un rol mare, poate ca nu as fi reusit sa-i fac fata.

De ce ai ales sa faci teatru?
Din cauza filmelor. Inca de cand eram foarte mica stateam in fata televizorului si ma uitam la filme. Imi placeau la nebunie si uneori incepeam sa plang atat de tare, incat tatal meu ma lua din fata televizorului de teama sa nu mi se intample ceva... Si asa am ajuns sa fac teatru, chiar daca imi placeau filmele.

Iti placea cineva in mod deosebit?
Da, imi placea foarte mult Emilia Popescu; vroiam sa ajung ca ea...

Ce ti-ai dori foarte mult sa joci?
Imi place Ioana D'Arc. Este rolul care imi place cel mai mult; de altfel, acesta a fost si monologul pe care l-am pregatit si cu care am intrat in institut. Este povestea unui om simplu... De asemenea, imi plac si personajele lui Cehov. Sunt innebunita dupa ele; personaje puternice, tari... asta mi-as dori sa joc...

Am inteles ca iti place mai multe genul acesta de spectacol independent. Este altceva?
Nu, nu este altfel. Nu sunt altfel de spectacole. Si aici se lucreaza cu aceeasi seriozitate ca si in teatrele de stat. De altfel, nu exista nici o diferenta intre teatru de stat sau teatru particular sau independent...

Ce te atrage la un spectacol in care accepti sa joci?
In primul meu proiect realizat cu Compania Teatrul fara Frontiere, spectacolul "Trei versiuni ale vietii" am intrat pentru ca imi doream sa lucrez cu Gabriel Spahiu. Vezi, pot sa am si altfel de criterii. Textul nu mi-a placut mai deloc, insa am vrut sa joc cu Gabriel si ne-am inteles foarte bine ca parteneri de scena. Nu le poti avea pe toate. De exemplu, in spectacolul "La tara" imi place totul: text, regie, atmosfera, parteneri, scenografie, rol... Poate doar la "o noapte furtunoasa" mi s-a mai intamplat asa ceva.

Iti plac mai mult personajele comice sau cele de drama?
Eu sunt innebunita sa fac comedie. Simt ca prind mult mai bine un personaj comic, ca ajung mai repede la el. Cred ca mecanismele comice imi sunt mult mai apropiate decat cele de drama. La personajele dramatice imi dau seama inca de la inceput cam care este traseul si il urmez, dar nu simt aceeasi apropiere cum o simt fata de cele comice.

Ai facut film?
Primul meu film va aparea pe ecrane in luna aprilie a acestui an; este vorba de "Moartea lui Lazarescu" in regia lui Cristi Puiu.
De fapt, el este cel care m-a facut sa-mi treaca teama de film, groaza de camera aia de filmat... nu stiu de ce, dar in fata aparatului de filmat ma blocam, iar Cristi a fost singurul care a avut rabdare cu mine si timp de ora a incercat si a reusit sa ma convinga ca pot sa fac acest lucru. Impreuna cu Luminita Gheorghiu care incerca sa mai calmeze apele... Din pacate, in institut nu am lucrat suficient pe actorie de film si acest lucru m-a facut sa nu am curajul de a face acest pas pana acum. Insa Cristi mi-a redat increderea in mine. Pana la urma este doar o chestiune de incredere. Dupa o ora de discutii, am ajuns sa spun: da, pot sa fac acest lucru... si l-am facut.

Ce rol joci?
Doctorita Zamfira. Nu este un rol mare... Insa ceea ce mi-a placut foarte mult la Cristi Puiu este faptul ca nu il lasa pe actor pana cand nu scoate de la el tot ce poate sa de mai bun. Are rabdare si stie sa-ti dea incredere.

Te tenteaza sa faci televiziune?
Nu, in nici un caz. Nu imi place nimic din ceea ce se intampla acolo... nici emisiunile de divertisment si nici sitcom-urile care sunt acum pe post. Nu ma vad facand asa ceva.

Dar ce anume ti-ar placea sa faci in televiziune?
Mie imi plac la nebunie filmele vechi, scenetele comice cu actorii nostri mari: Toma Caragiu, Birlic, Vasilica Tastaman. A existat o emisiune de divertisment la care mi-ar fi placut sa particip... cea facuta de Radu Gabriel cu echipa sa. Cu o familie de tarani carora li se intampla tot felul de lucruri...

Ce parere ai despre falsele vedete lansate de posturile de televiziune?
Ma amuza. Pur si simplu, ma amuza si atat. Nu le iau in serios.

Crezi ca este importanta imaginea?
Uneori am impresia ca este importanta, alteori nu. Depinde si de oameni. Important este sa ajungi sa simti ca ai echilibru, ca te simti bine cu tine insati. Este important sa-ti gasesti un drum al tau care sa-ti placa.

Ce iti mai place in afara teatrului?
Imi place sa calatoresc; mi-as dori sa calatoresc timp de doi ani continuu, sa merg dintr-o tara in alta - sa vad alte continente, Asia, Africa. Stii, locurile acelea in care ai senzatia ca nu vei ajunge niciodata.

Cum este viata ta in afara teatrului?
Buna. Nu am nimic de zis aici. Acum sunt cu Peter (Kerek). Cu familia relatiile sunt bune...

Ai prietene?
Da, am foarte multe prietene si imi sunt foarte dragi. Imi place sa le ascult povestile de dragoste. Ne place sa ne dam sfaturi una alteia, mai ales ca majoritatea sunt actrite... Ne vedem spectacolele si apoi ne spunem ce este bine si ce nu... Ne intelegem foarte bine.

Ce parere ai despre femeile de astazi? Crezi ca s-au schimbat?
Nu, nu cred. Nici nu imi dau seama daca inainte erau altfel decat sunt acum. Poate ca se casatoresc mai greu. Nu imi dau seama de ce. Poate ca nu mai vor sa-si faca o familie atat de devreme, sau poate ca exigentele lor au crescut. Cred ca exista mai degraba o libertate mai mare decat era inainte. Inainte pe la douazeci si un pic de ani trebuia sa te casatoresti, sa ai un copil. Acum avem mai multa libertate, asteptam mai mult pana cand simtim nevoia sa facem acest pas.

Ce proiecte ai pentru 2005?
Urmeaza sa particip si la celalalt proiect pe care Peter il va realiza la Arad, pe un text scris de acelasi dramaturg care a scris si "La tara", Martin Crimp. Si apoi, ne gandim la inca un spectacol pe care sa-l montam la Bulandra. Vom vedea. Sper sa se realizeze.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alexa Cristian pe 14 Dec 2010, 20:22
    Imi este dor

    Alina Berzunteanu a fost o lumptatoare de cand o stiu eu, e un om superb si bun tot ce a spus sunt sigur ca a spus din suflet, eu ii doresc tot binele din lume si chear mi-asi dori sa o pot contacta si sai reamintes ce a facut pt mine si sai multumesc din suflt, nu cred ca mai ma tine minte dar in sufltul meu va fi mereu...:*...multa sanatae.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod