O nouă modă: Pictura pe burtica de gravidă

O femeie din Spania, specializată în body painting, a realizat până acum peste 200 de picturi superbe pe burticile gravidelor. Ea spune că partea cea mai frumoasă este când copiii încep să se mişte în timp ce lucrează.
Fiecare operă pe care o realizează Fatima Carrion Alfonso este o experienţă specială de care o viitoare mamă se bucură în aşteptarea venirii pe lume a unui copil. Fatima are 32 de ani şi este dintr-o localitate mică din Sant Felio de Guixols. Lumea n-ar fi auzit de ea dacă nu i-ar fi venit această idee să facă altceva. Îi plăcea body panting-ul şi după ce o femie însărcinată a rugat-o să-i picteze burta, s-a gândit că asta ar putea fi o nişă pe care să insiste.

De atunci au trecut trei ani, iar Fatima, care are şi ea un copil, a realizat peste 200 de picturi pe burţile femeilor însărcinate, iar numărul clientelor continuă să crească. "Îmi place să pictez burţile viitoarelor mămici.
Întotdeauna e incitant"
, a declarat ea.

"Pentru mame este o experienţă minunată, se simt mai relaxate şi mai legate de copil. Mi-am aduc aminte că aşa eram şi eu înainte să nasc şi am simţit fericirea şi plăcerea pe care ţi-o dă pictura pe burtă"
, a mai spus Fatima, care a născut o fetiţă, Ainhoa, anul trecut.

Fatima este body painter de 14 ani şi a început să picteze burţi de gravide din curiozitate, scrie ziarul britanic Daily Mail. Ea mărturiseşte că la început femeile însărcinate nu erau prea receptive la ideea sa. "Am fost body painter timp de peste 14 ani şi mereu am vrut să pictez burta unei femei gravide.
Am văzut aceste modele, dar nimeni nu înţelegea această artă şi nu îndrăznea să o încerce. Apoi am vrut să o pictez pe sora mea, care aştepta tripleţi, dar nu se simţea bine şi am renunţat. Mai târziu, o prietenă m-a căutat şi afacerea a început să meargă"
, a povestit ea.

După ce nişa ei a ajuns la modă, Fatima nu poate fi decât mulţumită: "E mare lucru să văd femei însărcinate care mă caută. Eu le recomand femeilor să încerce picturile între a şase şi a opta lună de sarcină, dar sunt şi femei care vin în a doua sau a treia lună, pentru că vor să le dea într-un mode deosebit familiei sau prietenilor vestea că aşteaptă un copil."

Desenele ei includ păsări, animale adorabile, chipuri drăgălaşe de copii şi chiar reproduceri 3D ale ecografiilor, scrie Daily Mail.

"Fiecare mamă este diferită şi are propriile gusturi, obiceiuri sau poveşti de spus.
Uneori, vin ele cu un desen în minte, altele îmi cer mie propuneri",
a explicat Fatima. "Dacă au nevoie de inspiraţie, le desenez o schiţă, le ofer imagini care să le inspire şi când îşi dau acordul stabilim o dată şi fac pictura, o termin în două ore", a povestit ea.

Fatima dă asigurări că foloseşte numai materiale testate şi sigure pentru piele: "Folosesc materiale de machiaj bazate pe apă, pentru ca mamele să se simtă confortabil. Toate produsele sunt testate de producători şi nu am avut niciodată vreo problemă."

"Cel mai minunat moment atunci când lucrez este când văd copiii cum lovesc burtica! Copilul simte energia mamei, iar atingerea pensulei este un stimul pentru receptorii senzoriali, aşa că e normal ca în timpul şedinţelor copiii să lovească burtica.
Este unul dintre cele mai bune lucruri pentru mine"
, a explicat femeia.


Foto: Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 Iulie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod