O lume ireală: 55 de imagini fantastice create de o tânără cu talent

O tânără talentată a creat o lume fantastică folosind cu pricepere şi imaginaţie avantajele pe care le oferă Photoshop
Luisa Azevedo s-a născut în 1998. Tânăra portugheză a trăit mai mult în localitatea Covilhã, dar acum locuieşte în Lisabona. De când se ştie, i-au plăcut artele, îndeosebi grafica. Actualmente studiază la Facultatea de Arte Frumoase din Lisabona, unde urmează un Master în Artă Multimedia.

Luisa a descoperit pasiunea pentru fotografie la 15 ani, când făcea poze cu telefonul mobil şi urmărea pe Instagram diverse stiluri de lucru, apoi şi-a dorit să descopere mai mult şi a deprins de una singură tainele Photoshop urmărind pe YouTube tutoriale despre editarea foto.
La 17 ani a început să-şi creeze un portofoliu pe care îl prezintă pe site-ul său, heyluisa.com, şi pe Instagram.

Editarea foto reprezintă o provocare pentru ea, un mod de a demola şi de a reclădi realitatea în viziunea sa pe care o prezintă pe Instagram. În ultimii doi ani s-a concentrat pe crearea unor imagini suprarealiste din obiecte, portrete şi locuri neaşteptate, conturând o lume fantastică. Luisa consideră că nu există limite care să înfrâneze imaginaţia şi creativitatea.
Iar imaginile sale fascinante demonstrează că totul este posibil când stăpâneşti tainele Photoshop.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Octombrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod