10 filme romantice pe care să le vezi de Valentine's Day

Vineri, 9 februarie, s-au lansat pe marile noastre ecrane două filme romantice total diferite, precedând - cu o săptămână - Valentine's Day. Fifty Shades Freed este cel de-al treilea film din seria extrem de populară „Cincizeci de umbre” iar Call Me by Your Name/Strigă-mă pe numele tău are patru nominalizări la Oscar 2018, inclusiv în categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

Alături de acestea, trecem astăzi în revistă o serie de filme de dragoste nominalizate ca cele mai bune de către 100 persoane din diferite domenii, intervievate de revista TimeOut. Au răspuns sondajului actori, jurnaliști și critici de film, dar și autoarea seriei bestseller Fifty Shades of Gray, EL James, regizori, icon-uri din domenii complementare filmului – prim-balerina Lauren Cuthbertson, de la Royal Ballet, dar și compozitorul și cântărețul John Grant, plus designeri de modă.

1. Fifty Shades Freed (2018)

În raport cu celelalte două filme anterioare, am putea spune - ca în campania de promovare a producției - că acesta este într-adevăr „punctul culminant” pentru că actorii Jamie Dornan și Dakota Johnson în sfârșit se simt mai confortabil unul cu celălalt, lipsa chimiei de până acum este aici mai estompată, scenele de dragoste au mai mult erotism și elemente ludice iar camera de filmat e mai intruzivă.

Regizorul James Foley reușește - în sfârșit - să creeze atmosfera de tensiune sexuală, atracție și dorință, dar - din nou - nudul actorilor lipsește, dând iar senzația de simulacru. Măcar Dornan are - în sfârșit - mai multă dezinvoltură, așa cum îi trebuie personajului său.

În acest al treilea film, spectatorii vor avea parte de mai multe scene de sex iar opinia lui Karl Marx care zicea „acumulările cantitative duc la salturi calitative” începe aici să aibă sens.

După noi, atuul filmului e introducerea elementului ludic în scenele de dragoste ale cuplului.

 

2.Strigă-mă pe numele tău (2018) - foto deschidere

„Este fără îndoială unul dintre cele mai romantice filme ale anului trecut şi una dintre cele mai plăcute experienţe cinematografice pe care ţi le poate oferi 2018 în cinematografele noastre”, e verdictul Cinemagia legat de acest film. „Publicul din România, puţin familiarizat cu poveştile LGBT, ar putea simţi nevoia să desconsidere Call Me By Your Name pentru că este o poveste de dragoste "cu gay".

Filmul lui Guadagnino este infinit mai romantic, erotic, sincer şi intens decât orice blockbustere ultramediatizate cu BDSM şi actori lipsiţi de carismă. Cu gay sau fără, Call Me By Your Name te aruncă într-un spaţiu al sentimentelor nestăvilite şi te invită să iubeşti fără orice oprelişte, indiferent dacă ţinta atracţiei tale este un bărbat sau o femeie. 

Într-o perioadă în care Hollywood-ul îţi arată poveşti de dragoste perfecte, sugerându-ţi parşiv că tu, sărmanul de tine, nu vei avea parte niciodată de aşa ceva, Call Me By Your Name îţi arată o poveste de dragoste imperfectă şi îţi spune doar atât: iubeşte şi tu”, mai scrie publicația.

10 Februarie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod