Românii au talent: Valentin Dinu scoate album cu Andra

Prezent la o emisiune a postului MTV România, Valentin Dinu, ocupantul locului trei la emisiunea-concurs "Românii au talent", a declarat că abia aşteaptă să-şi lanseze primul album.
Valentin a povestit ce a însemnat pentru el participarea la show-ul de la Pro TV, dar şi cum s-a schimbat viaţa lui după această experienţă. Potrivit ziarului CanCan, el a mărturist că şi părinţii lui sunt implicaţi în domeniul muzical, doar că până acum, el nu a fost suficient de motivat să dea la Conservator, dar că după participarea de la "Românii au talent" s-a răzgândit şi abia aşteaptă să lanseze primul său album.
Valentin a mai declarat că în maximum două luni va scoate şi albumul realizat în colaborare cu Andra.
Întrebat cu cine şi-ar dori o colaborare, Valentin a spus ca ar mai colabora cu Nico, Marcel Pavel, Adrian Daminescu, Connect-R sau Alex Velea, iar dintre artiştii străini, ar lucra cu Usher sau Stevie Wonder, acesta din urmă fiind unul dintre artiştii care l-au influenţat foarte mult.
Valentin, care a împlinit pe 17 martie 22 de ani, a trebuit să muncească la o spălătorie auto pentru a-şi întreţine familia. El are un copil de 2 ani şi nu a putut să-şi continue studiile, deşi şi-ar fi dorit. A venit la "Romanii au talent" pentru că vrea să i se acorde o şansă.
Iată-l interpretând piesa "Ochii tăi" a trupei Holograf

- claudiapetrea pe 5 Mai 2011, 23:11felicitari!
Ma bucur ca andra se tine de cuvant! Abia astept albumul cu tine!!
- miruna09 pe 5 Mai 2011, 18:30Felicitari!
Sa speram ca vei ramane alaturi de familie si in momentele de glorie. :)

- CrissFlower pe 5 Mai 2011, 17:19o voce foarte buna
Talentele trebuie sustinute! Mult succes Valentin!

Comentarii (8)