Vedetele s-au întâlnit cu simpaticul robot Baymax la avanpremiera animaţiei de Oscar „CEI 6 SUPEREROI”

Adina Galupa, Călin Goia, Kinga Varga, Wilmark, Irina Margareta Nistor, Sonia Argint Ionescu, Alice Năstase Buciuta, Camelia Căpitanu, Andreea Verde, Vicki Nicola, Dorin Chiotea, Vladimir Drăghia, Alina Gherghe, Ana şi Virgil Stănescu, 1-Q Sapro au participat la evenimentul de lansare a filmului „CEI 6 SUPEREROI”. Vedetele au făcut cunoştinţă cu Baymax, îndrăgitul robot în formă de bezea pufoasă, urmărind în avanpremieră filmul la vizionarea specială care a avut loc la sala T IMAX de la Cinema City din Bucureşti.
Pelicula de animaţie a fost recent nominalizată de către Academia Americană de Film la Premiile Oscar 2015, precum şi la Globurile de Aur 2015, la categoria Cel mai bun film de animaţie. Publicul Walt Disney Animation Studios este obişnuit cu producţiile pline de umor şi suflet ale studiourilor, însă de această dată filmul „CEI 6 SUPEREROI” – inspirat din benzile desenate omonime de la Marvel – este o comedie de aventuri cu multă acţiune.

Filmul „Big Hero 6 / Cei 6 supereroi” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 23 ianuarie 2015, fiind proiectat atât în format 2D, varianta subtitrată şi dublată, cât şi în format 3D şi IMAX 3D, varianta dublată.
Filmul va fi disponibil în avanpremieră în reţeaua de cinematografe şi în weekendul 17-18 ianuarie 2015.
 

Trailerul: https://www.youtube.com/watch?v=dazDIYIIRQg
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod