S-a deschis cea mai mare berărie din Sud-Estul Europei: Berăria H

Berăria H, cea mai mare berărie din Sud-Estul Europei, îi primește de astăzi pe toți cei cu chef de distracție. Începând din septembrie, bucureștenii au o nouă destinație de petrecere a timpului liber, în parcul Herăstrău.
Deschisă în spațiul cunoscut drept Pavilionul H, berăria are o capacitate de aproximativ 2000 de locuri în interior și 1000 de locuri în exterior și își propune să devină locul perfect pentru ieșirile între prieteni. Amenajările localului au durat aproximativ 7 luni, iar acum își deschide porțile tuturor celor care vor să se bucure de atmosfera specifică serbărilor Oktoberfest. Investiția inițială a fost de aproape 3 milioane de euro, în berărie fiind angajate aproximativ 120 de persoane care să asigure buna dispoziție a vizitatorilor.

“Cochetez cu ideea de a deschide acest local de aproximativ  doi  ani, însă momentul în care am găsit spațiul fostului Pavilion H am știut că este ceea ce căutam.
Aș spune că ambiția noastră este să facem «cea mai tare berărie din Sud-Estul Europei», care va fi și «cea mai mare». Berăria H va fi cu siguranță unică, atât prin prisma mărimii, cât și prin experiența completă și autentică specifică berăriilor europene pe care o vom oferi clienților noștri”, a declarat Vlad Dumitru, administrator al Berăriei H.

Amenajarea și elementele de decor reconstituie centrele vechi ale marilor orașe europene, iar design-ul interior a fost realizat de Prographic Architecture Studio sub îndrumarea arhitectului Ștefan Alberto Bianco. Pentru autenticitate, echipa de designeri și arhitecți a păstrat elemente ale spațiului inițial pe care le-au îmbinat perfect cu elemente regăsite în cele mai cunoscute berării ale lumii.
Având în vedere dimensiunile generoase ale Berăriei H, resursele folosite pentru amenajare au fost impresionante: interiorul berăriei este electrificat de peste 60 de kilometri de cabluri, iar dacă cineva ar alinia mobilierul de la intrarea în Berărie, ar ajunge de la Herăstrău până în Piața Victoriei.

Odată cu lansarea, berăria va găzdui o serie de concerte ale unora dintre cele mai mari trupe românești. În data de 12 septembrie, Berăria H deschide seria de concerte live cu trupa  Holograf, urmat apoi de concerte săptămânale cu trupe și artiști reprezentativi pentru diverse stiluri muzicale: Zdob și Zdub, Partizan, Voltaj, Ștefan Bănică Jr, Guess Who, Antonia etc.

Campania ce anunță lansarea oficială este concepută sub forma unei campanii electorale pentru titlul de Primar al Orașului H, un loc plin de chef de viață și bucurie.
Candidații la Primăria Orașului H sunt Artan (Partizan), Monica Anghel, Claudiu Teohari a.k.a. Teo de la Sector 7 și Mihai Mărgineanu. Timp de o lună, ei se vor “lupta” în promisiuni electorale de distracție.

Berăria îi așteaptă zilnic, începând cu orele 10:00, pe toți cei care doresc o mâncare bună alături de o bere pe cinste iar distracția continuă până la plecarea ultimului client. Meniul localului conține mai multe sortimente de bere, iar bucătăria va fi condusă de Chef Ionuț Toma. De pe mesele iubitorilor de bere nu vor lipsi preparatele tradiționale românești dar și germane, astfel încât vizitatorii Berăriei H vor avea parte de o experiență care aduce tot ce-i mai bun din cele două culturi într-un spațiu deosebit și în compania celor mai bune trupe live.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod