Marţi, de la ora 21.00, „ROMÂNIA FURATĂ”, LA BILANŢ: ÎN 25 DE ANI DE DEMOCRAŢIE PESTE 108 MILIARDE DE DOLARI FURATE

Un an şi jumătate de investigaţii jurnalistice, anchete realizate deseori în condiţii riscante, cifre halucinante care demonstrează jaful ce a avut loc în România de la Revoluţie şi până în prezent.
Pentru echipa de la „România furată”, un proiect marca Digi24, bilanţul este unul sumbru. 108 de miliarde de dolari. Atât s-a furat din România. Şi vorbim o sumă relativă. “Punct şi de la capăt. Tragem concluziile unui an şi jumătate de anchete şi investigatii, un an şi jumătate de când am demarat cel mai ambiţios proiect jurnalistic de televiziune din România. În ultimele 18 luni v-am arătat, dincolo de cifre şi documente, adevărata faţă a României din ultimul sfert de secol”, spune Oana Despa, coordonatorul echipei de investigaţii.

Marţi, de la ora 21:00, la „Jurnalul de Seară”, campania „România furată”  îşi face bilanţul.  Cifra pe care au adunat-o reporterii emisiunii, de la prima ediţie din martie 2014 şi până în prezent,  este uluitoare iar dimensiunile jafului naţional din ultimii 25 de ani sunt pur şi simplu greu de imaginat.
“Un calcul simplu arată că dacă aceşti bani ar fi fost investiţi doar în proiecte de infrastructură, în România s-ar fi putut construi, spre exemplu, sute de spitale, zeci de mii de kilometri de autostradă şi sute de mii de locuinţe”, adaugă Oana Despa.

În majoritatea cazurilor efectele pe orizontală, întocmai ca într-un joc de domino, ale acestui prejudiciu estimativ, au fost şi sunt imposibil de calculat. Dincolo de şomaj şi anvergura socio-economică, în ultimul an şi jumătate anchetele şi investigaţiile “România furată” au urmat şi firul unor subiecte cu impact direct în vieţile românilor: de la căpuşarea bugetului de sănătate, la jonglerii instituţionale cu siguranţa alimentară naţională şi bani europeni destinaţi bunăstării noastre care i-au înstărit pe alţii.
Bilanţul celor 50 de anchete şi investigaţii se face marţi, de la 21.00, la Digi24.  Campania “România furată” continuă de marţi, 15 septembrie,  cu un nou sezon.

Digi24 este un canal liber la retransmisie. Potrivit deciziei CNA din martie 2014 Digi24 este un canal intrat în grila must carry. Astfel, toţi operatorii de cablu din România au obligaţia să îl introducă în pachetul de bază.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod