Jurnal de vacanta

Cei mici au incheiat cu bine anul scolar, asa ca drept rasplata am pornit cu ei in cele mai frumoase drumetii, direct in inima Muntilor Apuseni si pe Valea Lotrului. Pentru a dezvolta impreuna traseul cultural am poposit in mijlocul naturii si am pornit in cea mai distractiva aventura din aceasta vara. Ne-am trezit dis-de-dimineata, am pus rucsacul in spate si am plecat voiosi intr-o calatorie extraordinara, inconjurati de peisaje parca rupte din basmele batranilor, pregatiti sa descoperim si sa invatam lucruri noi. Destinatia: Pensiunea Sub Piatra, la gura pesterii Huda lui Papara pentru cei curajosi sau Complexul turistic Valahia pentru iubitorii de peisaje exceptionale intr-un cadru natural.
Drumul lung si anevoios nu ne-a impiedicat sa ne simtim bine si nici nu ne-a taiat entuziasmul, asa ca imediat ce am ajuns ne-am racorit putin cu o gura de aer proaspat din inima naturii si ne-am incarcat bateriile pentru ceea ce avea sa urmeze. Si aventura a inceput chiar din seara in care am ajuns: ne-am imprietenit unii cu altii, am povestit, am ras si ne-am antrenat mintile dibace cu cele mai distractive jocuri de echipa.

Zilele ce au urmat, locuri noi am vizitat!


Ca sa ne dezmeticim bine si sa incepem ziua cu cele mai zambitoare stari de spirit, am urmat ca la carte programul de inviorare in fiecare dimineata, iar ca portia de sanatate zilnica sa fie completa, ne-am aventurat in lungi drumetii, asta bineinteles dupa ce am luat micul dejun gustos si sanatos.
In Muntii Apuseni am aflat legenda Pesterii lui Huda Papara, am vizitat unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant: Salina Turda, ne-am fotografiat la Cascada Sipote si la Cascada Pisoaia, iar apoi ne-am imbogatit cultura generala cu cateva informatii din istoria neamului romanesc la Casa memoriala a lui Avram Iancu, Muzeul de Istorie si Castrul Roman Potaissa.

Iar pentru ca Valea Lotrului ne-a incantat privirile cu cele mai frumoase peisaje, am plecat sa descoperim minunatele atractii turistice: Cascada Lotrisor si Cascada Vizuinilor, Manastirea si Parcul National Cozia, Pestera Cascadelor si Hidrocentrala Ciunget. Lacul de acumulare si pastravaria Bradisor au fost urmatoarele pe lista de vizite pentru tinerii curiosi.

Am surprins cele mai frumoase momente, am aflat lucruri noi si ne-am bucurat impreuna de atractiile turistice care ne-au incantat privirile si ne-au facut sa intram in atmosfera acelor plaiuri.

Distractia si educatia si-au dat intalnire in Tabara Coolturala BookLand (editia a 3a)

Am vizitat si am descoperit locuri noi, insa nu am uitat de activitatile distractive care ne-au hranit intelectul si ne-au provocat sa ne scoatem la iveala creativitatea,  spiritul de echipa si mintile iscusite.
Am invatat cum sa vorbim si sa ne descurcam in fata unei audiente, ne-am destupat mintile si am aflat ce inseamna sa fii un bun negociator, un bun lider si cum sa iti alegi drumul profesional pe care vrei sa-l urmezi. Distractia nu s-a oprit aici, pentru ca am avut parte si de jocuri, concursuri, activitati competitive, dar si in echipa, care sa testeze abilitatile si sa incurajeze pasiunile fiecaruia dintre noi. Concursuri de fotografie, petreceri tematice, vanatoare de comori, curs de muzica, pescuit sportiv, inot si tiroliana sunt doar cateva dintre activitatile cu care copiii s-au delectat timp de o saptamana.

Cu sprijinul prietenilor de la F64 am imortalizat cele mai frumoase momente petrecute impreuna, clipe de neuitat si experiente din care, cu siguranta am avut ceva de invatat.

In tabara din Muntii Apuseni alaturi ne-au fost speakeri precum: Gabriel Chicioareanu – trainer, supervisor, career consultant GCDF, Ioana Andrievici - negociator, speaker, trainer & coach, Raluca Culda - trainer dezvoltare personala și profesionala, dar si cantaretul de muzica folk, Vali Serban care ne-a cantat si ne-a incantat cu povestile Cenaclului Flacara.

Pe Valea Lotrului s-au aventurat alaturi de noi: Olimpia Doru - manager New Design Composite, Membru Certificat John Maxwell TEAM Romania, Alina Dița - speaker, coach & trainer, Argentina Finisan -  președinte Toastmasters Arad si Alexandra Sava - trainer Fundația “Dreptul la Educație”.

Ca sa incheiem asa cum se cuvine, ne-am strans cu totii in jurul celui mai mare foc de tabara, care a fost martorul prieteniilor noastre si in jurul caruia ne-am promis ca in urmatorul an vom reveni mai voiosi si mai entuziasti de a retrai experienta Taberei Coolturale BookLand.

Mai multe detalii despre Taberele Coolturale BookLand pe www.book-land.ro/tabara.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod