În această vară, mall Promenada a pregătit peste o sută de seri de film

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, terasa Promenada va găzdui proiecții ale celor mai apreciate filme, cu acces gratuit pentru public.
În această vară, mall Promenada va găzdui pe terasa sa peste o sută de proiecții cu cele mai apreciate producții cinematografice din ultimul secol. Aceasta este cea de-a doua ediție a serilor de film în aer liber organizate de centrul comercial din Floreasca, după cea din 2014. Proiecțiile vor avea loc între 15 mai și 13 septembrie, începând cu ora 20:30, conform programului anunțat săptămânal pe site-ul Promenada. La fel ca anul trecut, accesul publicului va fi gratuit.

Într-o atmosferă inedită, în aer liber, bucureștenii se vor putea bucura de o varietate de filme, de la titluri de colecție până la blockbusterele ultimilor ani, din 7 genuri diferite: comedie romantică, science fiction, aventură, documentar, film biografic, thriller și film clasic.

“Anul acesta, organizăm cea de-a doua ediție a proiecțiilor de filme pe terasa Mall Promenada, ca o continuare a proiectului-pilot de anul trecut, care a fost foarte bine primit de bucureșteni.
Ne propunem ca, în cele peste o sută de zile de vară, să oferim vizitatorilor noștri o alternativă relaxantă, în aer liber, pentru petrecerea timpului liber după terminarea programului de la job. Seara, spectatorii se vor putea bucura de unele dintre cele mai apreciate filme, savurând o cafea sau un cocktail alături de cei dragi, pe terasa mall-ului”
, a declarat Răzvan Marincoi, Marketing Manager în cadrul mall Promenada.

Spectatorii vor putea trăi acțiunea alături de personaje devenite legendare, din pelicule precum „Misiune Imposibilă”, „Sex and the City”, „Interstellar”, seria „Războiul Stelelor” „Zbor deasupra unui cuib de cuci”,  „Vacanță la Roma”, sau „Zorba Grecul”.
Totodată, bucureștenii vor putea lua parte la proiecțiile unora dintre cele mai aclamate concerte ale ultimilor ani, semnate de artiști precum Amy Winehouse, Bon Jovi, Rihanna, Roger Waters sau Snow Patrol.

Serile de film de pe terasa Promenada vor avea ca tematică un anumit gen cinematografic, conform următorului program:

·         Luni – Documentar / Biografie

·         Marți – Filmul Clasic

·         Miercuri – SF

·         Joi – Concert

·         Vineri – Aventuri

·         Sâmbătă – Thriller

·         Duminică – Comedie Romantică

Programul primei săptămâni este: vineri, 15.05 – „Pirații din Caraibe 1”, sâmbătă, 16.05 – „Să prinzi un hoț”, duminică, 17.05 – „Totul despre sex 1”, luni, 18.05 – „Comsos - Odisee în spațiu și timp episodul 1”, marți, 19.05 – „Vacanță la Roma”, miercuri, 20.05 – „Războiul Stelelor episodul 1”, joi, 21.05 – „Bon Jovi Live la Madison Square Garden.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod