Concerte la Hard Rock Cafe

JOI, 22 MAI, ORA 21.30 – CONCERT CELELALTE CUVINTE

Trupa Celelalte Cuvinte va prezenta fanilor doua noi compozitii, intr-un concert special, intitulat “Asta lume”, in data de 22 mai, la Hard Rock Cafe, de la orele 21:30.

Celelalte Cuvinte si-a obisnuit publicul cu o identitate aparte. Dupa un amplu proiect acustic – “Trup si suflet” – ce a cuprins un concert sold out la Cinema Patria si un turneu national in 12 orase din intreaga tara, a venit vremea ca trupa sa apara in fata publicului cu noi piese. „Asta lume” si „Muza mea”  sunt, mai intai de toate, doua piese de o factura muzicala aparte in peisajul repertoriului trupei, fiind diametral opuse, prin ceea ce reprezinta. Despre „Asta lume”, piesa care da si numele concertului, Calin Pop spune urmatoarele: „Cu mesaj social evident si structura complexa, <Asta lume> este lumea care ne inconjoara si care, de multe ori, ajunge sa umileasca, sa neindreptateasca si sa condamne cu nepasare conditia umana, o lume care nu e a mea, a noastra.”
Pe 22 mai, Celelalte Cuvinte aduce in Hard Rock Cafe cele doua noi creatii, dar si piese ce au scris istorie in rockul romanesc: „Zmeie”, „Scrisori iubite”, „Daca vrei”, „Iarba prin par”, „Un sfarsit e un inceput” si multe altele.

 

Biletele la concert pot fi gasite online pe www.iabilet.ro si la Hard Rock Cafe. Acestea costa 50 de lei (cu loc la masa) si 80 de lei (cu loc la masa in fata scenei).


VINERI, 23 MAI, ORA 22.00 - Concert caritabil MIHAI MARGINEANU SI ANDREI LAZAROIU

Vino sa scrii o poveste cu “happy-end” pe 23 mai, la Hard Rock Cafe! Te vei bucura de refrenele non-conformiste ale lui Mihai Margineanu si de hituri din toate timpurile interpretate de Andrei Lazaroiu si o vei ajuta pe Lucia-Maria Aga sa mearga pe calea unei copilarii fericite.

Vineri seara vei petrece cu unul dintre cei mai autentici si populari artisti romani si vei canta alaturi de el piese antrenante precum "Zarita", "Gore din Chitila", “Ma iubeste femeile” sau "Melci, scoici, raci, craci".
Ora de incepere a evenimentului este 22.00, iar pretul unui bilet la concert este de 40 lei (cu loc la masa) si 50 lei (cu loc la masa in fata scenei).

Toate incasarile rezultate din vanzarea biletelor vor fi donate familiei Luciei-Maria Aga. Fetita, in varsta de aproape 2 ani, sufera de de pseudoartroza congenitala bilaterala de tibie si peroneu si are nevoie urgenta de o interventie chirurgicala reparatorie, in lipsa careia isi va pierde piciorul.



Mai multe detalii despre Lucia-Maria puteti gasi aici:

http://agaluciamaria.wordpress.com/
https://www.facebook.com/pages/LUCIA-MARIA-AGA/440568582718416?fref=ts


SAMBATA, 24 MAI, ORA 22.30 – CONCERT “BEST OF” SPITALUL DE URGENTA

Ai simptomele unui iubitor de muzica si distractie? Atunci fa-ti o programare la Spitalul de Urgenta, sambata, 24 mai, de la ora 22:30, la Hard Rock Cafe, si lasa-te vindecat de Dan Helciug si echipa lui de “medici” specialisti in voie buna! Vei fi tratat, in premiera, cu piesele de pe noul album al trupei, “Bua Bua”/Traiasca Berea Tour, dar si cu un show aniversar exploziv, care va marca implinirea a 14 ani de cariera muzicala pentru Dan Helciug si colegii sai de trupa.

Asa ca suna-ti prietenii si vino la Hard Rock Cafe pentru un show cu cele mai populare piese ale trupei: “Traiasca berea”, “Nu-mi pasa de nimic”, “Lautarii” si multe altele.

Pretul unui bilet de concert este de 25 lei. Rezervari la 021 2066261.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod