video câini

Eroul patruped: Un câine curajos şi-a salvat prietenul de la înec - VIDEO

Un câine era să moară înecat după ce a alergat să prindă un băţ, însă prietenul său, patruped şi el, l-a salvat din apele râului.

Întâmplarea s-a petrecut în Córdoba, Argentina, şi a fost filmată. Înregistrarea video surprinde momentul în care un labrador negru care alerga ca să prindă un băţ este luat de apă şi se zbate neajutorat, fiind pe punctul de a se îneca.

Când a văzut situaţia în care se afla camaradul său, câinele erou i-a sărit în ajutor şi a prins cu dinţii băţul din gura câinelui luat de apă. Totul a durat doar câteva secunde, iar sincronizarea perfectă şi finalul fericit au transformat acest filmuleţ într-un viral.

Câinele care cazuse în apă a scăpat teafăr şi s-a ales doar cu o sperietură pe cinste. Daily Mail se întreabă, totuşi, dacă nu cumva eroul dorea să-i fure băţul câinelui care căzuse în apă.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod