Adela Vrînceanu-Celebidachi, producător film Octav: „Era necesar să avem un film românesc care să reprezinte un real motiv de mândrie națională pentru noi toți”

Este la prima experienţă de acest gen, însă până acum a primit doar cuvinte de laudă de la echipa cu care lucrează pentru „Octav”, un lung metraj românesc, cu Marcel Iureş în rol principal.
Blasco Giurato, renumitul director de imagine italian consideră că Adelei Vrînceanu-Celebidachi i se datorează calitatea filmului, iar Serge Ioan Celebidache i-ar acorda ei premiul, dacă Octav ar primi unul, pentru că „acest film i se datorează în totalitate. Fără ea Octav nu există”, după cum declara. Am fost şi noi curioase să aflăm povestea din spatele muncii depuse de Adela Vrînceanu-Celebidachi, în calitate de Producător al unui film românesc.

Regizorul filmului a declarat că „Octav” ţi se datorează ţie. Practic, că tu ai făcut că acest scenariu să prindă viaţă. Povesteşte-ne puţin despre cum a început acest proiect. 
Am citit acest scenariu şi efectiv m-am îndrăgostit de el.
Am considerat că un alt tip de film românesc este necesar şi că asta ar fi ocazia perfectă să avem un film românesc care prezintă o Românie frumoasă, care prezintă o poveste universală şi care ar reprezenta un real motiv de mândrie naţională pentru noi toţi.


Ce anume te-a convins că scenariul Octav merită filmat şi prezentat publicului?
Precum spuneam, consider necesar să avem şi filme care prezintă şi lucruri mai light, care nu pun acentul pe problemele României, filme care ne ajută să visăm sau să ne uităm în sufletul nostru şi să ne invite să privim viaţa cu alţi ochi.
 
Foto: Blasco Giurato (stânga), Serge Ioan Celebidache și Adela Vrînceanu-Celebidachi

De ce Marcel Iureş, pentru rolul principal?
Când am citit scenariul l-am văzut pe Marcel Iureş în rolul principal imediat.
Mi s-a părut că i se potriveşte mănuşă şi nu m-am înşelat.


Care au fost cele mai mari dificultăţi cu care te-ai confruntat, de când v-aţi decis să filmaţi, până acum?
Au fost multe dificultăţi, dar soarta filmului a fost mai puternică decât toate problemele şi cumva toate s-au rezolvat aproape de la sine.


Eşti la prima experienţă de producător pentru lung metraj. Cum ai descrie acest lucru? 
A fost o experienţă interesantă, bogată din punct de vedere uman. Ca producător este nevoie să fii un control freak, iar eu pentru că sunt obsedată de ordine şi control nu pot să spun că a fost greu (râde).


Ai repeta experienţa? 
Dacă scenariul ar fi unul ofertant, aş repeta-o în mod sigur.


Numeşte un film care te-a inspirat, cu adevărat, care te-a influenţat într-un mod anume. 
Cinema Paradiso, este un film care mângâie sufletul.


De ce merită să vedem filmul Octav?
Pentru a fi mândru că este un produs românesc, pentru a vedea nişte actori minunaţi şi pentru a vedea o poveste care se poate aplica oricărui spectator.
Este o experienţă care îţi va îmbogăţi viaţa. Timpul este cel mai preţios lucru pe care îl putem dărui. Din respect pentru spectator, consider că am creat un film pentru care merită să ne acorde timpul lor şi că după vizionarea lui se vor simţi câştigaţi.

Lung-metrajul Octav, în regia lui Serge Ioan Celebidache, este o coproducţie România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrînceanu Celebidachi.
 
Biletele la Premiera de Gala, care va avea loc pe 4 octombrie, sunt puse în vânzare în reţeaua Eventim şi pe eventim.ro
 
Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe dată de 6 octombrie 2017.
Teaserul filmului, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/33ERKW3Ot4Y 
Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod