10 filme în care actori celebri au jucat alături de copiii lor

de Cinemagia, 11 Octombrie 2017
Demi Moore şi fiica sa

Există multe cazuri în care copiii moştenesc talentul părinţilor lor, iar acest lucru e valabil şi atunci când vine vorba de actorie!
Ai observat vreodată o asemănare între actorii care joacă acelaşi rol la vârste diferite? Sau între un personaj şi copilul său? Se pare că unii dintre ei sunt rude de sânge şi în viaţa reală!

Conform Bright Side, iată o listă de 10 filme în care regizorii au profitat din plin de asemănarea dintre părinţi şi copii:

Striptease, 1996


Fiica cea mare a lui Demi Moore și Bruce Willis, Rumer Willis e extrem de talentată. Ea a interpretat rolul fiicei personajului principal, dansatoarea Erin Grant interpretată de însăşi Demi.

Bazat pe un roman de Carl Hiaasen, filmul a arătat-o în premieră pe frumoasa Demi, aşa cum numai Bruce Willis o mai văzuse până atunci.

Demi interpretează rolul lui Erin (Demi Moore) care tocmai a divortat de Darrell (Robert Patrick), pierzând astfel custodia fiicei sale, Angela (interpretata de Rumer Willis, fiica din realitate a actriţei). Impresionat de zilele de glorie ale fostului fotbalist, judecătorul se pronunţă în favoarea fostului soţ, ceea ce o determină pe Erin să lupte pentru a-şi recâştiga copilul.
Concediată de la FBI unde lucra ca secretară, ea este nevoită să lucreze ca dansatoare într-un club de noapte, pentru a strânge banii pentru un nou proces.

Din fericire, în ciuda lipsei ei de experienţă în ale stripteasului, ea se împrieteneşte aici cu celelalte dansatoare şi chiar îşi găseşte un protector în persoana lui Shad (Ving Rhames), un bodyguard de la club. Mai mult, ea îşi face chiar câţiva fani printre clienţii clubului, dintre care cel mai notabil este David Dillbeck (Burt Reynolds), un senator conservator de o moralitate îndoielnică, obsedat de trupul Erinei.
Unul dintre admiratorii lui Erin, Jerry Killian (William Hill) îi promite s-o ajute şantajându-l pe senator cu o poza în care acesta apare într-o postură compromiţătoare alături de Erin. Când acest admirator este găsit mort, Erin întelege că oamenii lui David joacă mai dur decât şi-a imaginat.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod